|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Viceprimarul Monceanu a dat piept cuÔǪaudienţele 

Viceprimarul Monceanu a dat piept cu…audienţele

 

La audienţele acordate astăzi de viceprimarul Constantin Monceanu s-au prezentat 14 persoane, iar problemele abordate au fost dintre cele mai diverse. Printre cele mai des expuse s-au numărat solicitările de locuinţe cu chirie, fie în regim de închiriere pentru tineri, fie în regim social (aproape jumătate din cei care au solicitat audienţe), precum şi problema copertinelor. În cazul ultimilor, s-a reiterat hotărârea municipalităţii de a desfiinţa, în baza hotărârii consiliului local, copertinele ridicate fără autorizaţie, cum este cazul celor din zona blocurilor A36/2 – Ostroveni şi 51 – strada Grigore Procopiu. Au mai fost şi solicitări ale unor cetăţeni din zona Goranu, care, datorită prezenţei deosebite la întâlnirea de la începutul săptămânii a primarului Mircia Gutău cu locuitorii de aici nu au putut prezenta problemele cu care se confruntă edilului-şef. O altă situaţie a fost reprezentată de dorinţa locatarilor blocurilor I din cartierul Nord de reamenajare a împrejurimilor, fapt pentru care s-a dispus o întâlnire între inspectorul zonal şi locuitorii de aici în cadrul căreia acestora din urmă le va fi prezentat proiectul complex al primăriei de modernizare a întregii zone, proiect ce va fi realizat în cursul acestui an.

Leave a Response