|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Zi de doliu în Drăgăşani 

Zi de doliu în Drăgăşani

Sâmbătă, 3 februarie 2007, la ora 15.00, s-a stins din viaţă la vârsta de 93 ani, într-un spital particular din Bucureşti, Aritina Isărescu, mama guvernatorului BNR, Mugur Isărescu. Duminică, trupul neînsufleţit al mamei guvernatorului a fost adus acasă la Drăgăşani, pentru că ultima dorinţă a acesteia a fost aceea de a fi înmormântată lângă soţul său, Constantin Isărescu. Tatăl guvernatorului BNR, Constantin Isărescu a decedat în urmă cu un an, la aceeaşi vârstă de 93 ani. Ultimele luni doamna Aritina locuise în Capitală la fiul ei. Marţi, 6 februarie, străzile municipiului Drăgăşani au fost de-a dreptul neîncăpătoare pentru miile de oameni care au condus-o pe ultimul drum pe „doamna Aritina”, spre locul de veci din cimitirul municipal.  Oameni simpli, prieteni ai familiei, rude şi personalităţi ale vieţii politice vâlcene au însoţit cortegiul funerar până la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului”, unde a fost oficiată slujba religioasă. Primarul  Gheorghe Iordache, deputatul PSD Aurel Vlădoiu, directorul executiv al DGFP Vâlcea, Gheorghe Gogârnoiu,  Ion Cîlea, preşedinte PSD Vâlcea, Iulian Comănescu, Ion Tudor, directorul general BCR Vâlcea, Horia Neamu, directorul C.E.C. Vâlcea, Dorin Dobrişan,  directorul Hidroelectrica Eugen Păunescu, prefectul judeţului Anuţa Handolescu şi subprefectul Radu Renga au fost doar câteva dintre personalităţile care au ales să fie aproape de familia guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, în una dintre cele mai grele încercări din viaţa sa. Cortegiul funerar s-a îndreptat apoi spre Cimitirul Eternitatea, acolo unde înconjurat de zeci de coroane de flori, sicriul cu rămăşiţele pământeşti ale Aritinei Isărescu a fost coborât în cavou, lângă cel al soţului său. Dumnezeu să-i odihnească în pace!

Leave a Response