|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Buget de 1.500 miliarde lei pentru Râmnicu Vâlcea 

VISTERIE PLINĂ. Cu doar două abţineri, consilierii locali au votat cel mai mare buget avut vreodată la dispoziţie de primărie

Buget de 1.500 miliarde lei pentru Râmnicu Vâlcea

Consilierii municipali au aprobat marţi bugetul local pentru anul 2007. Acesta este unul record, însumând peste 1500 miliarde lei vechi

Două abţineri

Bugetul Râmnicului pentru acest an a fost votat de majoritatea consilierilor prezenţi la şedinţa extraordinară de marţi, 13 februarie. S-au înregistrat doar două abţineri, din partea social-democraţilor Ion Matei şi Remus Grigorescu. Cei doi şi-au motivat poziţia prin aceea că modul de fundamentare a bugetului nu este unul corect, Executivul neputând să ofere o justificare a valorii. „Vom vedea în cursul anului că la licitaţiile organizate de primărie, preţurile oferite cad direct pe estimare. Am întrebat un funcţionar din primărie cum de se întâmplă mereu aşa şi mi-a spus că informaţiile se află din stânga şi din dreapta”, a spus Ion Matei în cadrul unei conferinţe de presă a PSD Vâlcea, imediat după şedinţa CL.

Lucrări edilitare

În afară de repartizarea obişnuită a resurselor din buget către ordonatorii de credite, au fost prevăzute şi anumite resurse reţinute la nivelul aparatului propriu, pentru cheltuieli curente în vederea finanţării unor lucrări ce ţin de domeniul public. Printre acestea se regăsesc reparaţiile la stadion – constând în refacerea pistei de atletism, drenajului şi gazonului; remodelarea piaţetei de la gară, precum şi repararea Grădiniţei nr.4 şi a Grădiniţei nr.6. Pentru finanţarea reparaţiilor la şcoli au fost alocate peste 10 miliarde lei. Printre acestea regăsim Colegiul Tehnic Energetic, o serie de şcoli generale din municipiu şi realizarea Centrului de Excelenţă pentru Handbal Feminin.

Cum au fost alocaţi banii

Având în vedere alocarea sumelor de bani pe ordonatori de credite, observăm că aparatul propriu al Executivului „înghite” în acest an aproape 44457670 lei. Din aceşti bani, circa 400.000 lei sunt prevăzute pentru donaţii şi sponsorizări. ADP primeşte peste 25729960 lei, în timp ce Direcţia pentru Protecţie Socială doar 5009150 lei. O sumă importantă de bani se duce la Poliţia Comunitară – aproape 4.000.000 lei, în timp ce Filarmonica „Ion Dumitrescu” are alocat un buget de 2000000 iar Teatrul „Ariel” – peste 1.000.000 lei.Cantina de Ajutor Social primeşte 555.000 lei, dispensarul şi creşele – 1550000 lei iar învăţământul – 65824000 lei.

Proiecte

O serie de investiţii vor fi continuate sau începute în acest an bugetar. Printre lucrările privind dezvoltarea publică deja începute se numără parcul industrial zona Baraj Sud şi centrul de agrement şi recreere parc Zăvoi. Printre lucrările noi se numără transformarea a două corpuri de clădire de la căminul de bătrâni Ostroveni în cămin de bătrâni, precum şi amenajarea şi recondiţionarea filarmonicii. În ceea ce priveşte asistenţa socială, trebuie spus că vor fi demarate lucrările la Centrul Social de Urgenţă precum şi în ceea ce priveşte mansardarea dispensarului Ostroveni. În ceea ce priveşte transportul urban, vor fi continuate lucrările de modernizare a străzilor Lespezi şi Săliştea Nouă, prelungirea Bulevardului Tineretului Dem Rădulescu precum şi pasajul denivelat suprateran pe Bulevardul Tudor Vladimirescu (30 miliarde lei vor fi cheltuite numai pentru realizarea proiectului). Printre lucrările noi se numără modernizarea străzilor Câmpului, Sacerdoţeanu şi Topolog, amenajarea sensului giratoriu intersecţia B-dul Tudor Vladimirescu cu G-ral Magheru, reabilitarea şi consolidarea rampelor şi pasajului CF pe strada Straubing, amenajarea şi prelungirea străzii Radu de la Afumaţi.

Referitor la serviciile de Dezvoltare Publică, Locuinţe, Mediu şi Ape, vor fi continuate o serie de lucrări începute în anii trecuţi, cum ar fi: alimentarea cu apă a cartierului Goranu, utilităţi locuinţe ANL Ostroveni 6 (106 apartamente), amenajare şi modernizare piaţă Ostroveni, amenajare Hala Centrală, extinderea reţelelor de apă şi canal pe mai multe străzi din municipiu. Printre proiectele noi ale municipalităţii se numără amenajarea bazinelor din ştrandul Ostroveni (8 miliarde lei), amenajarea şi modernizarea Cinematografului Flacăra (10 miliarde lei) şi reţeaua de alimentare cu energie electrică la staţia de asfalt Vlădeşti. În afară de aceste proiecte, municipalitatea intenţionează să concretizeze o serie de proiecte la unităţile de învăţământ. Printre acestea – amenajarea şi modernizarea terenului de sport a CN „Mircea cel Bătrân”, realizarea unui punct termic la Colegiul Economic etc.

Concurs de idei pentru parcarea peste Olăneşti

În cadrul şedinţei de CL în care s-a aprobat bugetul, primarul Mircia Gutău a anunţat că a fost lansat un concurs de idei pentru construirea parcării peste râul Olăneşti. Caietul de sarcini a fost cumpărat până acum doar de doi arhitecţi, deşi primăria oferă premii de mii de euro pentru cele mai bune proiecte.

• Octavian HERŢA

Leave a Response