|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Democraţii încearcă din nou să-l înlăture pe Dicu de la primărie 

Dorel Jurcan se încăpăţânează să joace rolul lui…Brutus

 

Democraţii încearcă din nou să-l înlăture pe Dicu de la primărie

 

Democraţii vâlceni nu au renunţat la scoaterea din schemă a viceprimarului Nicolae Dicu. După cum se ştie, în urmă cu ceva timp, tentativa pediştilor de a-l schimba din funcţia de viceprimar pe Nicolae Dicu a eşuat, după ce liberalii au votat în favoarea acestuia. „Am încercat să aducem o situaţie de normalitate la Primăria Râmnicului. Din păcate, consilierii locali de la alte partide s-au împotrivit. Cel mai probabil, în aprilie vom obţine postul de viceprimar. Sunt două modalităţi: să încercăm schimbarea domnului Dicu la fel ca data trecută, în Consiliul Local, prin vot, sau dacă acesta îşi va da demisia, fapt care ne-ar uşura treaba”, a declarat recent preşedintele PD Vâlcea, Dorel Jurcan. Nicolae Dicu este în acest moment independent, după ce a fost suspendat din PD după arestarea sa la Hotel Maria pentru luare de mită. Deşi imediat după eliberarea din penitenciar părea să renunţe de bunăvoie la postul de viceprimar, în locul său fiind chiar numit la acea vreme un alt democrat, Mihai Botea, Dicu s-a răzgândit şi a hotărât să sfideze partidul care l-a pus în funcţie.

 

„Politicienii nu se mai pot ascunde în spatele unei liste”

 

În opinia preşedintelui PD Vâlcea, senatorul Dorel Jurcan, iniţiativa preşedintelui Traian Băsescu de a declanşa referendumul pentru adoptarea votului uninominal, nu este altceva decât o încercare normală a preşedintelui. „Alegerile pe listă uninominală ar rezolva problema credibilităţii, pentru ca cei aleşi să fie pe deplin responsabili că dacă nu-şi fac datoria nu vor mai fi aleşi. Avem persoane care nu se vor mai putea ascunde în spatele unei liste de partid”, a declarat liderul PD Vâlcea. Acesta a admis totuşi că există riscul ca în Parlament să ajungă diverse persoane foarte cunoscute, din rândul artiştilor, care se bucură şi de simpatia electoratului. Jurcan a mai anunţat că în acest moment, PD se află în postura de a ataca moţiunea de cenzură care o priveşte pe Monica Macovei, ministru al Justiţiei. În acest sens, PD va face o sesizare către Biroul Permanent al Senatului şi către DNA privind trişarea la vot a senatorului PRM, Dan Claudiu Tănăsescu. O altă cale de atac este aceea prin care un grup de 20 de senatori, printre care se află şi Dorel Jurcan, va sesiza Curtea Constituţională. „Pentru prima dată după 1989 se încearcă printr-o moţiune simplă schimbarea unui ministru. Acest lucru se poate face doar prin moţiune de cenzură. Părerea mea este că a fost atacat un ministru care şi-a făcut pe deplin datoria. Faptul că pentru prima oară în România justiţia a devenit independentă de mediul politic, pe o parte dintre colegii noştri îi deranjează”, a mai spus senatorul Dorel Jurcan.

• Octavian HER├×A

Leave a Response