SE îNFIIN├×EAZă Administraţia pentru Contribuabilii Mijlocii
La Finanţe Publice, o nouă etapă a reformei fiscale:
SE ÎNFIIN├×EAZă Administraţia pentru Contribuabilii Mijlocii
Reforma administraţiei publice constituie o prioritate a Guvernului României, fiind una dintre cerinţele de bază pentru integrarea ţării noastre în Uniunea Europeană – proces care implică un nou mod de administrare a serviciilor şi alte tipuri organizaţionale bazate pe deconcentrare şi descentralizare. Pentru realizarea reformei, Ministerul Finanţelor Publice ia în considerare, pe lângă o viziune integratoare pe termen mediu şi lung asupra transformărilor din administraţia fiscală, şi o creştere a capacităţii acesteia de a-şi defini priorităţile şi a opta pentru diferite proiecte, programe, respectiv, formularea de obiective concrete şi asigurarea unui management public orientat spre atingerea acestora. Astfel, Ministerul Finanţelor Publice a luat în calcul aceste realităţi, le-a analizat în detaliu, şi a elaborat o strategie unitară, astfel încât să devină o organizaţie modernă, cu o strategie clară şi coerentă, capabilă să atingă scopurile propuse în domeniile în care îşi exercită atribuţiile. În acest context, pe linia aplicării ferme a Strategiei Ministerului Finanţelor Publice pentru accelerarea reformei administraţiei fiscale şi armonizarea cu structurile europene, se înscriu şi preocupările pentru simplificarea administrării veniturilor statului şi raţionalizarea controlului la operatorii economici, preocupări concretizate în recentul Ordin nr. 268/10.02.2007 al ministrului Finanţelor Publice, act normativ care a stabilit înfiinţarea, în subordinea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea, a unei noi structuri funcţionale – Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii.
„Prin constituirea noii structuri până la 1 aprilie 2007, se extinde administrarea specializată la încă o categorie de contribuabili. În acelaşi timp, prin preluarea de la unităţile fiscale teritoriale în administrare a 200 de contribuabili mijlocii, stabiliţi pe baza cifrei de afaceri realizate la 31 decembrie 2005, se creează premisele pentru simplificarea declarării şi plăţii obligaţiilor, acordarea de asistenţă specializată, o mai bună administrare a creanţelor bugetare şi un regim special de monitorizare a aplicării legislaţiei fiscale. Noua organizare reprezintă, fără îndoială, o provocare profesională, atât pentru managementul instituţiei, cât şi pentru întregul colectiv de salariaţi, iar noi, deopotrivă, suntem pregătiţi pentru noua etapă, care, cu siguranţă, va aduce un plus de dinamism în colectarea veniturilor bugetare şi reprimarea fraudei fiscale!” – a declarat ec. Gheorghe Gogîrnoiu, directorul executiv al DGFP Vâlcea.