Şpârle şi Şopârle
• Liberalii au găsit în cele din urmă candidat pentru parţialele de la Tetoiu. Gheorghe Popa are 54 de ani, este funcţionar public şi a fost membru la conservatori. Nici ţărăniştii nu o duc bine pentru parţiale. Aveau candidat bun. Până cu o zi înainte de termenul limită de depunere a candidaturilor. Când au rămas fără om şi încercau cu disperare să găsească un localnic pentru a-l pune candidat.
• La Parchetul Râmnicu Vâlcea se află în lucru dosarul muşamalizării unui accident rutier. Un bos local a accidentat mortal anul trecut pe podul de la Goranu un biet râmnicean. Vina a fost luată asupra lui de şoferul acestuia, care este şi soţul secretarei mahărului. Aşteptăm şi noi cu maximă curiozitate rezultatele acestor cercetări, pe care le vom face publice.
• Pesediştii vâlceni încep să realizeze, că nu au nicio şansă cu Gigi Matei, candidat la Primăria Râmnicului. Dumitru Persu, supranumit „Sforerul“, este principalul susţinător al lui Matei. Secretarul executiv al PSD-ului va juca din nou rolul de gropar al partidului la alegerile pentru funcţia de primar al municipiului Râmnicu Vâlcea. Mircia Gutău este principalul beneficiar al rămânerii lui Gigi pe poziţia de candidat. Gigi Matei, omul care-l „sapă“ de zor pe Dumitru Stancu, actualul preşedinte al organizaţiei municipale, este susţinut în această acţiune de nişte moşulici octogenari (la pensie, tataie, mai lăsaţi şi tinerii să iasă în faţă!), preşedinţi de organizaţii de cartier. Va triumfa operaţiunea „micul şi berea“?!
• Liderul de sindicat de la Oltchim, Mihai Diculoiu, este membru într-un consiliu de administraţie al unei societăţi comerciale de pe Platformă. Omul încasează bani frumoşi, ca urmare a acestei activităţi. Oare membrii simpli de sindicat din Oltchim ştiu acest lucru?! Dacă nu ştiu, îi vom informa noi, cu lux de amănunte. În curând…
• Unul dintre principalii investitori, în ceea ce priveşte achiziţionarea de terenuri, în comuna Malaia, este un foarte cunoscut personaj din economia judeţului. Omul şi-a cumpărat terenuri de câţiva ani buni în comuna respectivă. Deocamdată, nu a construit nimic. Sau ne înşelăm noi?!