Vâlcea are 200 de contribuabilii mijlocii
Vâlcea are 200 de contribuabilii mijlocii
Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea informează că Ordinul ministrului Finanţelor Publice nr. 266/2007 a stabilit criteriile de selectare a contribuabililor mijlocii care, de la 1 aprilie 2007, vor fi gestionaţi fiscal de noua structură – Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii. Astfel, la nivelul judeţului Vâlcea, categoria contribuabililor mijlocii va fi constituită din:
– 70 contribuabili care au înregistrat o cifră de afaceri raportată la situaţiile financiare încheiate la 31 decembrie 2005, cuprinsă între 10 până la 70 milioane de lei;
– 9 contribuabili cu domiciliul fiscal pe raza judeţului aflaţi în procedura insolvenţei pentru creanţe fiscale mai mari de 3 milioane lei;
– 121 contribuabili selectaţi în ordinea descrescătoare a cifrei de afaceri dintre contribuabilii administraţi până în prezent de Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Râmnicu-Vâlcea.
Cei 200 contribuabilii care vor fi administraţi de noua structură au fost notificaţi de DGFP Vâlcea pentru stabilirea modalităţilor de îndeplinire a obligaţiilor declarative, de plată a impozitelor şi taxelor şi pentru asigurarea asistenţei de specialitate.
În acest context, precizăm că, începând cu 1 aprilie a.c., sediile secundare ale contribuabililor mijlocii persoane juridice vor fi administrate de Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii constituită în cadrul DGFP Vâlcea.
Breviar fiscal:
Recuperarea TVA din alte state membre ale Uniunii Europene
Utilizare. Certificatul de atestare a calităţii de persoană înregistrată în scopuri de TVA se utilizează pentru solicitarea rambursării taxei facturată de alte persoane impozabile şi achitată de aceasta pentru bunurile mobile care i-au fost livrate sau serviciile care i-au fost prestate în beneficiul său în alt stat, precum şi a taxei achitate pentru importul bunurilor din acel stat. Eliberarea certificatului. Certificatul de atestare a calităţii de persoană înregistrată în scopuri de TVA se eliberează la cerere, persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA în Romînia, de unitatea fiscală în a cărei evidenţă este înregistrat solicitantul, câte un certificat pentru fiecare stat în care solicitantul doreşte să depună cererea de rambursare a TVA, în termen de cinci zile lucrătoare de la data înregistrării cererii. Cererea se completează la sediul unităţii fiscale, iar certificatul se emite electronic în două exemplare pe baza programului informatic, unul se păstrează la unitatea fiscală, celălalt se înmânează solicitantului.
* Temei legal: art. 1472 din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal cu modificările şi completările ulterioare, pct. 49 alin. (14) şi pct. 50 alin. (17) din Hotărârea Guvernului 44/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Ordinul ministrului Finanţelor Publice 273/2007 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului “Certificat de atestare a calităţii de persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA”.
Procedura aprobării perioadei fiscale semestriale/anuale pentru persoanele impozabile
Persoanele impozabile stabilite în România, care sunt înregistrate în scopuri de TVA, pot solicita utilizarea altei perioade fiscale decât luna sau trimestrul şi anume: semestrul sau anul calendaristic în următoarea situaţie:
– dacă efectuează operaţiuni impozabile maximum trei luni calendaristice dintr-un semestru vor solicita ca perioadă fiscală semestrul;
– dacă efectuează operaţiuni impozabile maximum 6 luni calendaristice într-o perioadă de un an calendaristic vor solicita ca perioadă fiscală anul calendaristic.
În acest sens, persoana impozabilă trebuie să depună la unitatea fiscală în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul fiscal sau în a cărei evidenţă este întegistrată o cerere justificată până la 25 februarie a anului pentru care se exercită opţiunea potrivit modelului aprobat.
Cererea poate fi depusă direct la registratura unităţii fiscale competente sau transmisă prin poştă cu scrisoare recomandată. Cererea va fi însoţită de următoarele documente:
– declaraţie pe propria răspundere privind activitatea efectiv desfăşurată;
– balanţele de verificare întocmite pentru anul anterior;
– jurnalul de vânzări întocmit pentru anul fiscal anterior;
– alte documente considerate relevante pentru obţinerea deciziei.
Cererea se soluţionează în termen de 45 de zile de la depunere, în urma analizării documentelor prezentate şi a comportamentului fiscal al persoanei impozabile referitor la îndeplinirea tuturor obligaţiilor declarative şi de plată şi a existenţei vreunei fapte înscrisă în cazierul fiscal, prin emiterea unei decizii care se înmânează contribuabilului.
Perioada fiscală aprobată este valabilă începând cu termenele de declarare şi plată următoare datei comunicării deciziei şi se menţine pe durata păstrării condiţiilor pentru care a fost solicitată.
La data modificării condiţiilor care au stat la baza aprobării perioadei fiscale prin decizia menţionată mai sus, persoana impozabilă este obligată să înştiinţeze în scris unitatea fiscală competentă, prin completarea unei declaraţii de menţiuni, în vederea actualizării vectorului fiscal pentru TVA.
* Temei legal: art. 1561 alin. (7) din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, pct. 80 din Hotărârea Guvernului 44/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Ordinul ministrului Finanţelor Publice 257/2007 privind procedura pentru aprobarea perioadei fiscale semestriale/anuale pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA.