Steaua lui Sandu Crânguş se stinge de la o etapă la alta
În Liga a V-a
Steaua lui Sandu Crânguş se stinge de la o etapă la alta
În Seria a III-a a Ligii a V-a, diferenţa dintre primele clasate şi codaşe este ca o prăpastie greu de trecut. Pe pielea ei a simţit-o din plin echipa Steaua N. Bălcescu, a binecunoscutului Sandu Crânguş, cel care candidase şi la funcţia de vicepreşedinte al AJF. În prima etapă din retur, la Malaia, steliştii au suferit cea mai severă înfrângere din istoria recentă a fotbalului judeţean, pierzând cu 20-0. La finele săptămânii trecute, în compania celeilalte formaţii pretendente la promovare, Steaua lui Sandu Crânguş a evitat umilinţa retrăgându-se de pe teren la scorul de 5-0 pentru AS Mihăeşti, echipa din comuna Nicolae Bălcescu riscând – în funcţie de motivele întreruperii jocului – şi depunctarea în clasament. Cât despre Sandu Crânguş nu putem spune nimic, doar să-l cităm pe un fotbalist de la AS Mihăeşti care a constatat: „Omu’ vroia să conducă AJF-ul, dar nu e în stare să conducă o echipă de «Onoare»!“