├×ărăniştii au fost trădaţi la Tetoiu
├×ărăniştii au fost trădaţi la Tetoiu
Liderul judeţean al PN├×CD, Minodor Vasiloiu, şi-a arătat dezamăgirea pentru comportamentul lui Aurel Ştefănescu (liderul organizaţiei din Tetoiu), care a trecut în „barca” PSD înaintea primului tur al alegerilor parţiale pentru funcţia de primar. „Este o lovitură grea pentru noi, dar e bine că dr. Ştefănescu a făcut gestul acesta acum şi nu în perioada dinaintea alegerilor locale de anul viitor, când ar fi periclitat lupta noastră pentru posturile de consilier local. Pentru a contracara această mişcare, de săptămână viitoare vom începe racolarea de noi membri la Tetoiu”, a declarat Vasiloiu. Pentru alegerile europarlamentare, ţărăniştii au strâns la nivel naţional 312.000 semnături, depuse de preşedintele Miluţ la Biroul Electoral Central. „În Vâlcea au fost strânse peste 5.000 de semnături, dintre care cele mai multe în Râmnic şi la Drăgăşani. Alte organizaţii cu rezultate bune în această campanie de strângere de semnături sunt Vaideeni, Perişani, Băile Olăneşti, Ghioroiu, Galicea. Din cauza faptului că nu s-au ocupat cum trebuie de această acţiune, doi vicepreşedinţi de la nivel judeţean vor fi traşi pe «linie moartă». Nu se poate aşa, ca unii să stea numai cu numele în partid!”, a declarat preşedintele Vasiloiu. (T.G.)