Croatele – zdrobite sub „şenilele“ maşinăriei de handbal Oltchim
Oltchim Rm. Vâlcea – Podravka Koprivnica 34-21 (în tur 27-32)
Croatele – zdrobite sub „şenilele“ maşinăriei de handbal Oltchim
• În prima repriză, umilinţa a fost totală pentru adversare: conduceam cu 21-8!!!
A mai văzut Vâlcea, vreodată, un meci de asemenea calibru (un sfert de finală de Cupă Europeană!) încheiat en-fanfare, cu calificarea decisă de o manieră categorică şi cu 13 (treisprezece) goluri diferenţă la pauză în faţa unei echipe care a participat cu numai câteva luni în urmă în Liga Campionilor?
Încă din debutul partidei s-a văzut în atitudinea handbalistelor pregătite de Gheorghe Tadici că au o altă atitudine şi o altă determinare faţă de jocul din tur. Experimentatele Luminiţa Huţupan-Dinu şi Steluţa Luca au fost jucătoarele care au înclinat balanţa calificării mai repede decât şi-ar fi închipuit şi cei mai optimişti suporteri. Era minutul 13 când, după golul marcat de Ionela Gâlcă pentru scorul de 8-3, se restabilise egalitatea faţă de meciul tur. De aici înainte ar fi trebuit, teoretic, să asistăm la o revenire a croatelor, la o încrâncenare în joc. Sub iureşul vâlcencelor nu a existat strop de „viaţă“ în învinse şi Oltchim a călcat în picioare, a zdrobit sub şenilele maşinăriei de handbal perfect pusă în mişcare de Gheorghe Tadici, orice încercare de revenire: 12-4 în minutul 18; 16-7 în minutul 24; 19-8 în minutul 27 şi un umilitor 21-8 la pauză.
Goluri marcate şi în inferioritate numerică
Arbitrajul – aproape perfect şi cu greşeli rare, nesemnificative – n-a tolerat durităţile croatelor, aşa cum s-a întâmplat la Koprivnica. Nu înseamnă că dacă adversarele vâlcencelor au fost imediat sancţionate, ale noastre ar fi scăpat! Apărarea avansată, agresivă şi eficientă – capitol la care Ionela Gâlcă a fost din nou la înălţime – a atras în ultimele cinci minute două eliminări consecutive din tabăra fetelor noastre. În minutul 26, la scorul de 17-8, echipa Oltchim era în apărare, în inferioritate numerică. A recuperat excelent Ada Nechita, a făcut o cursă în viteză până pe semicercul advers şi a marcat. În apărare, din nou o jucătoare eliminată şi, cu patru fete pe semicerc şi cu imbatabila Luminiţa în poartă, croatele au ratat din nou, iar Elisei a înscris pentru 19-8! A fost momentul de apogeu al umilinţei trăite de croate în faţa celei mai bune echipe de handbal din lume.
De la 7 metri nu prea s-a marcat
Dacă în turul precedent, când Oltchim Rm. Vâlcea a avut ca adversară pe viitoarea campioană a Germaniei, calificarea s-a decis şi prin reuşitele excelente ale Valentinei Elisei de la 7 metri, de data aceasta n-a mai fost aşa. În prima repriză cel puţin trei goluri se mai puteau marca de la 7 metri.
Luminiţa a salvat echipa în momentele importante
Diferenţa de scor din prima repriză s-a datorat în mare măsură portăriţei Luminiţa Dinu, cea care a părut a fi complet alta faţă de meciul tur. A fost practic antrenorul din teren al echipei noastre în foarte multe momente. A ştiut perfect când să repună echipa pe atac cu aruncări lungi din care au ieşit goluri importante, a ştiut când să rupă ritmul cu pase plecând de pe propriul semicerc şi a parat la sacrificiu (cu preţul unor posibile accidentări de câteva ori) stopând marcarea a peste 20 de goluri.
Spectacol total şi în tribune
Un meci de o asemenea importanţă cum a fost cel disputat sâmbătă în Sala Sporturilor Traian nu putea fi altfel decât susţinut de peste 3.500 de suporteri. Fetele de la Oltchim au încercat în repriza a doua, la adăpostul avantajului decisiv luat în prima parte a meciului, să facă şi spectacol. Luminiţa a încercat să marcheze din poartă în poartă, Elisei a fost aproape de finalizarea unei aeriene… iar în final Roxana Cherăscu a fandat pe lângă croate şi le-a păcălit precum se păcălesc copiii la joacă, în curtea şcolii. Aşa s-a marcat pentru un 34-21 ce este mult prea blând faţă de „măcelul“ din teren. Spectacolul fetelor a fost perfect completat de către Brigada Zăvoi, galeria ce a antrenat în ritmul ei pe toţi cei peste 3.500 de suporteri.
Marţi aflăm numele adversarei
Echipele care marţi au emoţii de teamă să nu pice în semifinale cu Oltchim Rm. Vâlcea sunt din Ungaria, Norvegia şi Spania. Pentru noi, vâlcenii, cel mai bine ar fi ca gruparea unguroaicelor să nu ne iasă în cale acum, ci în finală, pentru ca suporterii să poată asista atât la meciul de la Budapesta, cât şi la cel de aici, firesc, din Râmnic.
Un suporter îi cere primarului Gutău:
„Puneţi parchet în locul gazonului pe stadionul din Zăvoi!“
După senzaţionala calificare a echipei Oltchim, un grup de suporteri vâlceni ce anticipează de pe acum că fetele antrenate de Ghiţă Tadici vor câştiga Cupa Cupelor s-au gândit să propună primarului Mircia Gutău să amenajeze un teren de handbal chiar pe suprafaţa de joc a stadionului Municipal. „Primarul Gutău ar trebui să-şi îndrepte atenţia şi spre infrastructura bazei sportive handbalistice, nu doar spre stadion. La cât de iubit e handbalul şi la ce nivel joacă echipa Oltchim, ar trebui să pună parchet, nu gazon pe suprafaţa de joc din Zăvoi. Măcar, lăsând orice glumă deoparte, ar trebui privite şi Arenele Traian ca posibil loc de amenajare a unei noi săli de sport încăpătoare, cu peste 10.000 de locuri!“ – ne-a spus Florin Dinică, unul dintre fidelii susţinători şi suporteri ai sportului vâlcean.
Florin MăNOIU