|joi, noiembrie 21, 2024
  • Follow Us!

Pietrele şi zăpada au paralizat Valea Oltului 

Pietrele şi zăpada au paralizat Valea Oltului

 

Din cauza căderilor masive de zăpadă şi a stâncilor, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a decis vineri seara închiderea circulaţiei pe Drumul Naţional 7A, de la Brezoi la Obârşia Lotrului, în noaptea de vineri spre sâmbătă. De pe versanţi cădeau cantităţi mari de apă, ceea ce ar fi pus în pericol traficul. La sfârşit de săptămână drumul dintre Malaia şi Voineasa va rămâne închis circulaţiei. În noaptea de joi spre vineri, pe Valea Oltului au căzut din nou stânci pe şosea, din cauza ploilor abundente din ultimele 24 de ore. Şoferii care se aflau în zonă au eliberat însă şoseaua înainte de a ajunge poliţiştii şi lucrătorii de la drumuri la faţa locului. S-au înregistrat astfel de incidente în două puncte de pe Drumul Naţional 7, unul la ieşirea din Călimăneşti, iar cel de-al doilea aproape de Brezoi. Lucrătorii de la Drumuri Naţionale de aşteaptă însă ca incidentele să se repete în zilele următoare, mai ales că Vâlcea are cod galben în privinţa inundaţiilor pentru următoarele două zile.

 

Circulaţia feroviară întreruptă

 

Duminică, 25 martie, circulaţia feroviară pe Valea Oltului a fost întreruptă în dreptul localităţii Câineni-Vâlcea, din cauza căderilor masive de grohotiş şi stâncă. Zona este una unde circulaţia feroviară se desfăşura cu restricţie de viteză de 15 km/h., din cauza că anul trecut aici au căzut însemnate cantităţi de stânci, atunci fiind întreruptă atât circulaţia feroviară cât şi cea rutieră. Şeful Poliţiei Transporturi Feroviare-Vâlcea, cms. Vasile Florica, ne-a declarat: “Zona era sub observaţie, iar duminică circulaţia trenurilor de marfă a fost întreruptă, iar cele de persoane mergeau doar cu 5 km./h. Un revizor de cale a observat că în plasa de protecţie s-a adunat foarte mult grohotiş, iar o stâncă din versant era în pericol să se prăvălească în gabaritul căii ferate. Din acest motiv azi (ieri, n.r.) s-a întrerupt şi circulaţia trenurilor de călători, în zonă făcându-se transbordare”. Echipe de muncitori de la CFR au reuşit să cureţe zona şi se spera ca până la ora 18 să fie degajată întreaga zonă. Circulaţia rutieră s-a desfăşurat fără probleme. Zona unde s-a întrerupt circulaţie este aceeaşi unde anul trecut preşedintele Băsescu a făcut mai multe vizite, purtând fesul care l-a făcut şi mai celebru. (Dorel ├×îrcomnicu)

Leave a Response