Se joacă tot în Zăvoi!
CSM Rm. Vâlcea Building Vânju Mare
Cu toate că întreaga conducere a Clubului Sportiv Municipal a acţionat cât se poate de eficient pentru ca de săptămâna aceasta echipa de Liga a II-a să evolueze pe arena Oltchim, iar pe Municipal să demareze lucrările de refacere a suprafeţei de joc şi a pistei de atletism, planurile au fost date peste cap de către capriciile vremii. Ploaia căzută la sfârşitul săptămânii trecute nu a permis pregătirea aşa cum şi-ar fi dorit toată lumea, a suprafeţei de joc de la Oltchim. Prin urmare şi meciul cu Building Vânju Mare se va disputa tot pe Stadionul Municipal. Prezenţa în număr cât mai mare a suporterilor a devenit o necesitate, meciul nefiind deloc uşor. Cei de la Building reprezintă în acest moment vârful fotbalistic mehedinţean, iar speranţele ca această formaţie să nu retrogradeze ar fi destul de mari. În etapele din acest retur, Building a reuşit adevărate minuni în plan sportiv, urcând loc cu loc în clasament şi sperând să scape cât mai repede de ameninţarea retrogradării din Liga a II-a. Partida va începe la ora 11.00.