Urmărirea
Spre seară, când soarele încerca să se tupileze după un nor zdrenţăros, pe strada străjuită de castanii în floare, trecu în trombă o Dacie roşie. Conducătorul său, speriat, privea îngrozit, cerşind parcă, ajutorul celor din jur. Şi am înţeles imediat şi de ce, pentru că, şuierând asurzitor, o maşină a poliţiei îşi făcu apariţia şi dispăru după colţ, în urmărirea Daciei roşii. De fapt, pentru aceste scene au devenit obişnuite, mai ales după mascarada din 1989, când aşa zisa libertate le-a dat unora apă la moară, iar altora probleme.
Aşa că, nu ştiu ce a făcut Dacia roşie, dar spre surpriza noastră, am aflat ce a păţit Renault-ul, cel care, cu alarma declanşată, dădea colţul, urmărind-o.
– Aşa, şi?
– Raportez, domnule comisar, am trecut în viteză pe strada Magheru, el a cotit-o pe Praporgescu, eu după el şi, când a intrat în parcare, am crezut că gata, l-am grăbit dar imediat a ţâşnit printre două Volgi pe butuci şi a luat-o spre căpitan Negoescu, unde este o înfundătură, dar al dracului; domnule comisar, că a luat-o prin curtea Minierei şi a sărit hududoiul…
Şi eu am sărit hududoiul, dar el a avansat şi abia de-l mai vedeam, iar oamenii în loc să mă ajute mai mult pe mine, îl îndrumau pe el…
– Fii mai direct, domnule!
– Păi, raportez, domnule comisar, el a luat-o pe Enache Achim, eu pe Calea lui Traian, ca să-l aştept la Cetăţeni, dar el a luat-o spre Priba şi aproape că l-am pierdut, dar l-am văzut urcând coasta şi atunci am luat-o după el, că motanul Renaultului e mai puternic şi, când să-l ajung, a zbughit-o pe-o uliţă în islazul lui Puturianu…
– Şi?
– Şi eu după el, raportez, domnule comisar, dar islazul e izlaz, cu smârcuri şi vârtoape, şi a dracului de Dacie, domnule comisar, s-a comportat excepţional, că iar mi-a scăpat.
– Adică?
– Păi, raportez, domnule comisar, a luat-o prin curtea gospodăriei de partid, a intrat pe Rebreanu şi a ieşit pe 13 Decembrie, oprindu-se brusc la stop şi, când să mă duc spre el, s-o strecurat printre două autobuze şi a trecut pe roşu, spre Mihai Viteazul, unde l-am pierdut din ochi, dar l-am regăsit pe Tudor Vladimirescu cu…
– Ce făcea tocmai în centru?
– Nu ştiu, raportez, domnule comisar, dar după câteva minute, atunci când am ajuns eu lângă maşina lui, el nu mai era.
– Şi n-ai făcut investigaţii?
– Ba da! Raportez, domnule comisar. Am întrebat la pizzeria din dreapta şi nimic, la barul „Trei coceni” şi la cofetăria „Roxy” şi tot nimic, la librărie –nici atât… Doar maşina era acolo, raportez, domnule comisar…
– Dar la Cinematograf n-ai fost?
– Ba da! Raportez, domnule comisar, dar n-am intrat înăuntru.
– De ce, plutoniere? De ce?
– Păi, raportez, domnule comisar, era un film pe care l-am văzut de vreo patru ori şi nu ştiu dacă merită să-l mai văd încă o dată… Şi, fără să vrea comisarul zămbi, ba chiar râse de prostia subalternului său şi bombăni, ca pentru sine „Halal!”
George Achim
