|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Şomeri păcăliţi de doi escroci rromi, din Drăgăşani 

 Şomeri păcăliţi de doi escroci rromi, din Drăgăşani

Mulţi locuitori din Drăgăşani dar şi din localităţile limitrofe oraşului aflaţi în căutarea unui loc de muncă au încăput pe mâna a doi escroci, din localitate. Aceştia le promiteau că îi angajează la firmele unde ei sunt administratori, cu condiţia dacă îi ajută să cumpere obiecte de valoare din diverse magazine. În realitate, după ce şomerii semnau adeverinţe de venit folosite pentru cumpărarea unor produse, cei doi escroci îşi luau mâna de pe cei care-i înşelase, motiv pentru păgubiţii au depus reclamaţii la Poliţia Municipiului Drăgăşani.

Dorel Mihai, zis Birea, este o fire extrem de abilă, ai căror părinţi aveau o afacere, pe hârtie, dar în realitate, niciodată nu depuseseră o situaţie la Inspectoratul Teritorial de Muncă, în legătură cu numărul angajaţilor. O situaţie asemănătoare avea şi Daniel Mihai (asemănare de nume), zis Manix, de 27 de ani. Cei doi au avut “flerul” că pot scoate bani păcălindu-i pe cei nevoiaşi. Cms. Mugurel Stănciulescu, de la Poliţia Drăgăşani, ne-a spus: “Colegul meu de la Economic a muncit foarte mult pentru a descâlci aceste iţe, iar eu am fost cel care am dat soluţie în aceste dosare. Cei doi indivizi, racolau persoane care nu aveau locuri de muncă, spunând că îi angajează la firma unde ei sunt patroni, ca electrician, mecanic, lăcătuşi. Condiţia era ca aceia să semneze o adeverinţă de venit, prin care patronii care vroiau să-i angajeze, puteau să ridice diverse obiecte de la magazine: frigidere, cuptoare cu microunde, combine frigorifice, maşini de spălat. Mulţi oameni au căzut în această plasă şi au semnat. “Birea” şi “Menix” ridicau marfa pe care o vindeau sub preţul pieţii, iar nevoiaşii care semnaseră astfel de adeverinţe erau buni de plată, fiind înşelaţi”. Dorel Mihai a reuşit să înşele un număr de patru persoane, cu suma de 13.000 de lei, iar Daniel Mihai, vreo 13-14 persoane, prejudiciul fiind de 55.000 lei. Poliţia din Drăgăşani a propus miercuri începerea urmării penale împotriva celor doi, iar instanţa din localitate a propus arestarea lui Dorel şi Daniel Mihai, pentru o perioadă de 20 de zile, primul pentru înşelăciune, iar cel de-al doilea pentru instigare la înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prejudiciul fiind al unei bănci, care a fost obligată să achite banii în contul “sărmanilor” care au semnat precum… primarul, adeverinţe pentru “viitorii patroni”.

 

 

D. ├×ÎRCOMNICU

Leave a Response