Poliţiştii „iepuraşi“ au poposit la bătrânii din azile
Poliţiştii „iepuraşi“ au poposit la bătrânii din azile
De Sărbătorile Pascale, poliţiştii de la IPJ Vâlcea, au făcut un tur de forţă prin căminele de bătrâni din judeţ unde au oferit cadouri celor uitaţi de Dumnezeu. Loviţi de soartă, uitaţi de copii, de rude, răpuşi de boli, oamenii azilelor s-au bucurat ca nişte copii în momentul în care au primit cele 180 de pachete oferite de oameni legii. Între câteva strângeri de mână, am schimbat în fugă câteva impresii cu cei din cămine şi fiecare vine ne-a relatat, fugar, propria dramă, propriile nelinişti, suferinţe, acutizate de la o zi la alta din cauza singurătăţii care-i împresoară.
La căminul de la Păuşeşti Măglaşi, Pompierii dar şi Poliţiştii vâlceni s-au întâlnit pe baricade. Şi unii şi alţi au făcut gesturi de caritate şi au oferit cozonaci, răcoritoare, ouă roşii. Unii dintre bătrâni sunt resemnaţi, alţii şi-au găsit un mod de a-şi omoră timpul liber. Nea Tudor Boitoş, de 75 de ani, este proiectant în domeniul chimiei. Este de fel din Oradea, a fost vicepreşedinte al clubului de handbal “Chimistul”, iar pe vremea ceauşistă, organiza târgurile de profil ale României, în state precum Finlanda, Olanda. Acum îşi petrece timpul în faţa planşetei, iar în camera în care locuieşte a încercat să dea un strop de originalitate, după modul cum a aranjat-o. “M-am obişnuit cu ceea ce mi-a fost hărăzit. Mă simt bine aici. Soţia mi-a murit în 1983 şi a trebuit să umplu acest gol”, spune bărbatul. Până acum câţiva ani, căminul de la Păuşeşti a fost casa şi a lui Ilie Zugrăvescu, un rapsod popular de excepţie şi care, după trecerea sa în nefinţă, Direcţia pentru Cultură a înfiinţat un festival de muzică populară, ce-i poartă numele, festival aflat deja la a treia ediţie.
Joacă la 6/49 în speranţa ca-i va surâde norocul
La Căminul de la Bistriţa, deşi au fost mutaţi în casă nouă, frumos mobilată, mulţi dintre bătrâni se simt dezrădăcinaţi că au trebuit să părăsească Căminul de la Păuşeşti, unde au stat ani de-a rândul. Unora dintre oamenii ajunşi aici, stihiile naturii le-a luat şi ultima fărâmă de agoniseală, alţii nu mai au pe nimeni sau sunt bolnavi şi privesc în zadar venirea vreunei rude. Cei mai mulţi trăiesc din amintiri. “Eu îl mai sun pe domnul arbitru Crăciunescu, pentru că am fost vânzătoare la dânsul la magazin. Un om cu sufletul mare, cât roata cerului. Aici am şi eu un hobby. Joc la 6/49 şi chiar am câştigat o singură dată”, spune Puşa Sevastiţa Niţoiu. Doi dintre asistaţi, Gheica şi Dinoiu, prieteni la cataramă, au cerut morţiş să le facem poze şi chiar să le trimitem. O altă femeie, care nu a vrut să ne spună numele, repara un fierbător şi avea în jur un joc de lego, pe care se chinuia să-l completeze.
La Căminul de la Lungeşti, una dintre femei, sărută mâna cms. Marcel Sărdaru, după ce acesta îi dă punga cu dulciuri. Întâlnim şi cazuri de oameni care nu s-au acomodat cu acest statul de internat într-un azil. Este cazul unui fost ofiţer de armată, care refuză pachetul cu dulciuri. Rămasă fără picioare, după ce a fost supusă la 14 operaţii ca urmare a unei boli necruţătoare, Iosefina Teodosescu a găsit o ocupaţie. Lucrează goblenuri pe care le vinde la preţuri modice celor care sunt interesaţi. “Acesta a fost destinul meu, mi l-am asumat şi nu pot să acuz pe nimeni. De bine de rău avem o masă caldă, un acoperiş deasupra capului, iar bunătatea fiecăruia vine din suflet”, spune femeia care după ce şi-a primit punga cu dulciuri a continuat să lucreze la goblenuri.
Dorel ├×ÎRCOMNICU
