|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Mascarada de licitaţie de la RAPPS Olăneşti a fost anulată 

 „Ziarul de Vâlcea” a avut dreptate

 

Mascarada de licitaţie de la RAPPS Olăneşti a fost anulată

 

Timp de opt ediţii consecutive a trebuit să alocăm spaţii ample în luna februarie unei licitaţii dubioase organizate de RAAPPS Olăneşti sub bagheta controversatului director liberal Traian Dobrinescu. Cum aveam dubii şi asupra licitaţiei organizate de acesta cu un an în urmă pentru lucrări de 3 milioane euro (!) la hotelul Cindrelul din staţiunea Păltiniş am solicitat transparenţă şi corectitudine chiar dinaintea licitaţiei. Nu a fost aşa. S-a lăsat cu scandal, contestaţii, documente publicate prin presă, reclamaţii. Am reuşit să stopăm totuşi acordarea unei noi hălci din banul public către o firmă de casă a directorului îmbogăţit peste noapte. Am trimis 12 memorii prin poştă, internet şi fax celor mai importante instituţii din stat. S-au sesizat şi ne-au răspuns: DNA, Inspectoratul General de Poliţie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Preşedenţia României, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti. În cele din urmă, Consiliul Naţional de Analizare a Contestaţiilor a dispus, recent, anularea licitaţiei pentru vicii de procedură. Demararea construirii unui hotel modern în Olăneşti va întârzia. Nu din vina noastră, ci din a celor pentru care gestionarea banului public este plină de tentaţii cărora nu le pot face faţă. Recunoaştem că şi alte publicaţii locale au fost alături de noi în demersul de a spune adevărul despre acest caz. Sperăm să ne susţină şi într-o nouă anchetă, pe care o vom demara săptămâna viitoare, când vom începe să publicăm rezultatele unei investigaţii jurnalistice interesante. O investigaţie care ne-a demonstrat că în România poţi ajunge milionar în euro folosind banii europei pe un dubios proiect de creştere a berbecuţilor. Acelaşi Traian Dobrinescu şi afacerea Buciumeni- Drăgoeşti- berbecuţi, o afacere de aproape un milion de euro constituie subiectul unui material jurnalistic ce merită preluat de presa centrală pentru a preveni şi autorităţile din alte judeţe. Aşadar, ţineţi aproape!

Tiberiu Pîrnău

Traian Guminski

Leave a Response