|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Tatiana Mărcoianu, un rapsod cu o voce de „Ciocârlie” 

 Tatiana Mărcoianu, un rapsod cu o voce de „Ciocârlie”

Tatiana Mărcoianu este deja cunoscută în viaţa mondenă a vâlcenilor. O fire blândă, mereu cu zâmbetul pe buze, solista de la Doina Oltului te încântă cu glasul ei subţire, melodios. Călcând pe urmele unor nume sonore din muzică, cel mai mare vis al Tatianei este să o întâlnească pe scenă pe idolul său, Maria Ciobanu. Mulţi dintre cei care o ascultă susţin că vocea Tatianei se aseamănă cu cea a “Ciocârliei” cântecului românesc.La o serbare la grădiniţă, o fetiţă de numai patru ani a fost urcată pe un scaun ca să poată fii văzută. Când a început să cânte, a uimit întreaga suflare. „Am cântat «Scoate mamă turta, uite vine nunta!» Auzisem  melodia la casetofon şi am repetat-o până am învăţat-o, chiar dacă era o melodie greoaie. De emoţii însă, la a treia strofă, m-am încurcat!”, îşi aminteşte Tatiana. Pe vremea de când era micuţă, făcea tot felul de şotii, ba chiar se urca pe calorifer ca să cânte ca şi cum ar fi fost pe scenă. De multe ori, stând să repete mereu, întârzia de la şcoală, motiv pentru care îşi lua frecvent porţia de papară de la părinţi şi profesori. Urmarea unei cariere artistice nu i-a încântat pe părinţii Tatianei. “Le era teamă de compromisuri. Tata vroia să fac Dreptul, să îmi aleg o altfel de carieră. Dacă la început erau reticenţi, acum mă susţin în tot ceea ce fac eu şi au înţeles că asta este pasiunea mea. Eu asta ştiu să fac, să cânt”, ne dezvăluie solista, care a absolvit Şcoala Populară de artă în Rm. Vâlcea, clasa Camelia Clovac, şi a studiat alţi doi ani la Craiova. Cariera artistică a început să fie încununată de numeroase premii la diferite concursuri de muzică populară. Tânăra din faţa noastră nu este obişnuită cu interviurile. Are emoţii şi îşi freacă încetişor mâinile. Trece cu greu peste emoţii şi ni se destăinuie.

Alexandru, fiul cântăreţei, iubeşte pictura şi informatica

Nu este uşor să ajungi într-un ansamblu cunoscut de muzică populară. Ca să ajungă solistă la Doina Oltului, a susţinut concurs. Primul turneu pe care l-a făcut alături de ansamblu a fost în Germania, la Munchen şi Salsburg, spectacole care au fost un mare succes. Până în prezent, solista îndrăgostită de muzică a ieşit pe piaţă cu trei albume deja cunoscute iubitorilor de muzică populară, creaţii proprii: “Are mama un băiat”, “Făcui leagăn dorului”, “Mulţi mă-ntreabă de ce cânt!”. “Le scriu de obicei seara şi mă inspir de la ceea ce mi se întâmplă pe zi. Oamenii mă mai opresc pe stradă şi mă întreabă ce noutăţi am mai scos!”, spune tânăra. Ultimii ani au fost o încununare de succese. Filmări peste filmări la  cunoscutele televiziuni, dar fără a-şi neglija familia. “Sunt căsătorită cu Nicu de peste 10 ani. L-am cunoscut la o nuntă şi este geolog. M-a susţinut în tot ceea ce am făcut eu şi nu mi-a pus condiţii. Am şi un băiat, Alexandru, are 10 ani. Am încercat să-i inspir dragostea pentru muzică, dar degeaba. Nu este înnebunit. Are alte pasiuni, pictura şi informatica!”, ni se destăinuie Tatiana.

Înaintea concertului, captivă în restaurant

Evenimentele din viaţa solistei nu au lipsit. Şi vesele, dar şi triste. “Cântam la o nuntă la Topolog şi a trebuit să mă schimb în costum popular. Şeful restaurantului avea camera la etaj, lângă a mea. M-am schimbat şi când să ies pe coridor, uşa era încuiată. Nu era nici semnal să sun, într-un final m-am fâţâit pe acolo până am reuşit să dau telefon la un coleg. Până la urmă colegii au venit să mă descuie. Eu plângeam de emoţii şi ei rădeau de mine”, ne povesteşte solista care acum râde şi ea de întâmplare. Nici filmările de la televiziuni nu au fost lipsite de evenimente: “Odată, când eram pe scenă la Favorit, mi-a intrat tocul de la pantof în podea şi mi s-a rupt. A trebuit să dansez desculţă. Nu aveam alţi pantofi la mine!”. Solista de la Doina Oltului a cântat alături de Elisabeta Turcu, Petrică Mâţu Stoian, Niculina Stoican, Constantin Măgureanu. Dar ca orice solist de muzică populară nu doreşte altceva decât admiraţia publicului pentru că asta contează cel mai mult şi realizări cât mai multe. Până la sfârşitul anului pregăteşte lansarea unui nou album şi are în plan alături de ansamblul Doina Oltului turnee în Germania, Grecia şi Turcia.
“Idolul meu este Maria Ciobanu şi sper ca într-o zi să o pot întâlni şi să cânt alături de ea. Am văzut-o la mai multe spectacole, dar doar de la distanţă. Nu de puţine ori vocea mi-a fost confundată cu a ei, pentru că o am foarte subţire, dar fiecare e unic în felul lui!”, mai adaugă Tatiana, la sfârşitul filmărilor pentru emisiunea “Cântă-mi lăutare!” de la televiziunea Etno, cadoul pentru iubitorii de folclor de Paşti.

Dorel ├×ÎRCOMNICU

Leave a Response