A dracului, politică!
– Băi, Ciocică, îţi place casa mea? Îl întrebă într-o dimineaţă consilierul Bormaşină pe prietenul său, care, tocmai se rătăcise pe drumeagul de la Malul din deal.
– Mai întrebi? Îi răspunse Ciocică zâmbind, cu toate că întrebările începuseră să-l roadă încet.
– Patru miliarde şi ceva m-a costat, amice!
– O avere, frate! O avere!…
– Ei, atâta am avut şi eu, ce să fac? Om sărac!…
Că nu mă pot asemui cu Moacă Neacşa, cu Şterpelitu, cu Tudorancu…
– Aha, …colegii tăi!…
– Dar ei nu sunt colegi cu mine. Poate eu cu ei. Că ei sunt prea sus ca să mă accepte pe lângă ei. Eu speculez, pe când ei au puterea…
– Oricum, dragă Bormaşină, ţi-ai tras o casă cât pentru cinci familii, dar…
– Dar ce? Intră Bormaşină în panică.
– Stai liniştit, că nu te acuză nimeni, dar…
– Dar ce, mă? Ridică tonul Bormaşină. Zi-i odată!
– Dar tu nu vezi că nu ai drum?
– Ba văd, dar…
– Vezi că foloseşti şi tu „dar”-ul?
– Dar ce? Sunt eu obligat să fac drumul şi pentru Artistă şi pentru Cărpaciu şi pentru ăştia, care s-au aciuat pe lângă mine?
– Nu! Dar am o idee!
– Zi-o! Insistă Bormaşină.
– Nu! Licită Ciocică.
– De ce, mă?
– Păi, dacă mai devreme chiar tu ai zis că ai … speculat, eu de ce n-aş specula?
– Adică?
– Te faci că nu înţelegi?
– Hai, zi! Cât ne costă?
– Cinci milioane de familie şi batem palma!
– Atât de mult?
– Nu vă mai zgârciţi, mă, că banii ăştia merg la partid. La partidul nostru, care are şi el nevoie şi o să vă facem drumul cu asfalt, cum l-am făcut şi spre Morneasca şi Budureni..
– Zău,? Zâmbi Bormaşină.
– Da, mă!
Şi, după ce primi suma cuvenită, că locatarii se înmulţiseră şi ei pe la Malul din deal, domnul Ciocică invită câţiva reporteri băgăcioşi, televiziunile locale şi, plin de vervă, îl prezentă pe domnul Vorbărescu, candidat perpetuu la postul de primar,ca pe omul cel mai bun, cel mai cinstit, cel mai întreprinzător, cel mai frumos, cel mai loial (cu toate că o vreme a fost turist politic), cel mai bărbos, cel mai.. „de-al nostru, fraţilor, cel mai nimerit de a fi ales”.
Şi, ca la un semn, domnul Vorbărescu luă microfonul şi cât p’aci să-l înghită.
– Eu şi domnul de aici îl fac. Eu nu bat pari cum au făcut ăştia, că pânza freatică e la suprafaţă şi uite, cum s-a dus malul. Eu nu vă uit, dragii mei alergători, cum aş putea să vă uit, cât timp sunteţi darnici şi ai mei… Voi sunteţi puterea mea, asta poate s-o confirme şi domnul arhitect Ulucă, prietenul meu, aici de faţă!…
– Asta e! Îngână Ulucă…
– Bravooo! Se auzi din poarta casei cât pentru cinci familii, unde Bormaşină aplauda de zor. Singurul aplaudat…
„A dracului politică!” mormăi Ciocică, pipăindu-şi milioanele din buzunar!
George Achim
