|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Femeie catapultată prin parbriz la impactul cu un TIR 

Puţine incidente în week-end-ul prelungit al vâlcenilor!

Femeie catapultată prin parbriz la impactul cu un TIR

Sfârşitul săptămânii trecute şi zilele libere de la începutul acesteia au fost tot atâtea momente de odihnă pentru vâlceni. Puşi pe petrecere, dar cumpătaţi într-ale alcoolului, în zilele de relache, puţine evenimente rutiere au fost pe şoselele Vâlcii şi la fel de puţine scandaluri: un regretabil accident mai grav, soldat cu moartea unei femei, alte câteva mai uşoare, un scandal la o discotecă şi câţiva hoţi de icoane căzuţi în plasa poliţiei.

În oraşul Băbeni, un accident petrecut pe DJ 676, în interiorul localităţii, l-a avut ca protagonist pe un minor, care conducea o căruţă. Florin Moacă, de numai 15 ani, da bice calului, când din cauza lipsei vizibilităţii, l-a acroşat pe Nicolae Dobre (53 ani), care se deplasa ca pieton pe marginea părţii carosabile. După ce l-a lovit cu căruţa, puştiul a dat bir cu fugiţii, fiind identificat ulterior. Bărbatul lovit de căruţă s-a ales cu traumatism cranio-facial şi fractură de piramidă nazală, fiind internat în spital. Cel mai grav accident rutier, în urma căruia a murit fiica unui conducător auto, a avut loc în localitatea Tuţuleşti, pe DN 7. Aurel Bucelea (61 ani), din Victoria-Braşov, conducea o Dacie Pickup dinspre Sibiu către Râmnicu Vâlcea şi apăsând mai tare pe acceleraţie, într-o curbă la stânga a intrat pe celălalt sens de mers, lovindu-se frontal de un tir condus regulamentar de Milanca Zetoca (31 ani), din comuna Tulca-Bihor. Ioana Bucelea (33 ani), aflată pe scaunul din dreapta a fost proiectată prin parbriz în afara părţii carosabile, decedând instantaneu. Un accident uşor a avut loc şi în localitatea Ocnele Mari. Ion Ionescu (47 ani), un pieton care mergea pe acostament, a fost “agăţat” cu oglinda retrovizoare a unui “Peugeot”, condus de Costel Opriş (28 ani), din Râmnicu Vâlcea. Conducătorul autoutilitarei tocmai intrase în depăşirea unui Ford Focus când a avut loc incidentul. În urma impactului cu oglinda retrovizoare, pietonul s-a ales cu traumatism toracic, având mai multe coaste facturate.

Leave a Response