|joi, noiembrie 21, 2024
  • Follow Us!

Vâlcea votează masiv 

Vâlcea votează masiv

Putem pune pariu că sâmbătă, în clasamentul judeţelor cu cea mai bună prezenţă la vot se va afla şi Vâlcea. Asta în condiţiile în care cel puţin un sfert din populaţia de peste 18 ani din judeţul nostru se află plecată în străinătate. La noi ambele tabere sunt puternic mânate în luptă de politicieni iar toate partidele implicate au activişti cu multă experienţă. Tabăra susţinătorilor lui Băsescu este formată dintr-o organizaţie PD cu multe legături în lumea economică. Aleşii lor pot mobiliza categorii întregi sociale cum de exemplu o poate face domnul Vâlcu în rândul farmaciştilor. Alături de democraţi cei din PLD au un parlamentar cunoscut şi energic, avocatul Petre Ungureanu, care ştie să ţină discursuri şi se simte bine „ pe sticlă”. Dorel Jurcan , senatorul democrat este şi el un om cu relaţii în judeţ. Recent Gige Becali a trecut de partea lui Băsescu iar PNG are în judeţul nostru o organizaţie numeroasă disciplinată şi activă. Celor trei organizaţii li se adaugă primarul independent al Râmnicului, Mircia Gutău, un om cu mare popularitate în municipiu care a cerut simpatizanţilor săi, în mod public, să-l voteze pe Traian Băsescu. De partea cealaltă sunt două organizaţii PNL şi PSD recunoscute p plan naţional pentru incisivitate şi experienţă în campanii electorale. Mai mult de două treimi din primarii vâlceni se află înscrişi în cele două organizaţii. Şi sunt primari experimentaţi care ştiu să aducă lumea la vot, mai ales în mediul rural şi să influenţeze electoratul în sensul dorit. Conservatorii au în judeţ preşedintele Consiliului Judeţean, iar Dumitru Buşe are şi el o organizaţie, chiar dacă mică, activă şi disciplinată. Peremiştii stau şi ei bine la discursuri şi electoratul lor urmează oricum indicaţiile tribunului. Vâlcea mai are şi presă. Suntem judeţul cu cele mai multe canale media raportate la numărul de locuitori. Iar presa în totalitate duce o luptă pentru convingerea electoratului de a vota. În comune, pentru a nu supăra primarii lumea va ieşi la vot, chiar dacă probabil vor fi destui care una vor promite edilului şi alta vor vota. Într-o grămadă de firme angajaţii vor merge la vot. Deja foarte mulţi dintre patronii micilor magazine îşi arată pe faţă opţiunea prin afişele electorale pro sau contra pe care le afişează în vitrine. Timpul este frumos şi va permite participarea la vot şi a celor din zonele montane, activul organizaţiilor politice va duce o muncă fantastică sâmbătă în teritoriu. Toată lumea va aduce acum oameni la urne cu mijloace de transport iar adversarii de-altădată, uniţi acum de acelaşi ţel nu se vor mai reclama ci din contră îşi vor duce chiar unii la alţii membrii la urne .Pensionarii şi aşa nu au ce face, fac şi ei o plimbare la o secţie de votare, tinerii, mai ales cei care au făcut 18 ani în ultimii doi ani, vor veni la urne măcar de curiozitate, membrii şi simpatizanţii tuturor partidelor vor veni şi ei la urne aşa că participarea va fi remarcabilă eu spun că mult peste media din ţară.

Traian Guminski

Leave a Response