|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Un mesaj pro şi anti Băsescu 

Un mesaj pro şi anti Băsescu

Foarte rar publicăm integral o declaraţie politică a unui parlamentar. Azi o vom face pentru că declaraţia citită marţi, 15 mai, în Camera Deputaţilor de Emilian Frâncu, preşedintele PNL Vâlcea, merită citită iar cel care a redactat mesajul la care face referire parlamentarul nostru merită aplaudat pentru talentul său remarcabil.

DECLARA├×IE  POLITICă
Am încredere în poporul român, la referendumul din 19 mai 2007
Doamnelor şi domnilor deputaţi,
Zilele trecute am găsit în cutia poştală următorul mesaj:    
„eu sunt un preşedinte care îşi respectă promisiunile, doar imbecilii pot crede că eu mă prefac că lupt şi nu voi acţiona împotriva corupţiei, deoarece un lucru e foarte sigur în ceea ce mă priveşte:
cinstea este fundamentală pentru atingerea idealurilor mele, iar dacă nu voi pierde la referendum voi demonstra ca e o mare prostie să crezi că mafia va continua să stea la masă cu şeful statului, şi vă asigur, fără umbră de îndoială, că dreptatea va fi scopul principal al mandatului meu,  deşi există creduli care îşi imaginează că vreau să fiu un dictator precum Ceauşescu, dar vă spun că doresc puterea pentru că trebuie să se termine cu bileţelele şi cu traficul de influenţă, nu suport în nici un fel ideea că poporul va flămânzi; îmi voi îndeplini misiunea, chiar dacă pentru asta voi exersa puterea şi voi lupta cu oligarhia, la nevoie voi trece ţara prin foc şi sabie, eu sunt Traian Băsescu, preşedintele-jucător”
Mă pregăteam să arunc scrisoarea, când, în josul paginii, un îndemn mi-a sărit în ochi:
ATEN├×IE, se va citi obligatoriu de jos în sus, rând cu rând!”.
Am urmat îndemnul şi iată ce mi-a ieşit: „Eu sunt Traian Băsescu, preşedintele-jucător, la nevoie voi trece ţara prin foc şi sabie, voi lupta cu oligarhia, îmi voi îndeplini misiunea, chiar dacă pentru asta voi exersa puterea şi poporul va flămânzi; nu suport în nici un fel ideea că trebuie să se termine cu bileţelele şi cu traficul de influenţă, dar vă spun că doresc puterea pentru că vreau să fiu un dictator precum Ceauşescu, deşi există creduli care îşi imaginează că dreptatea va fi scopul principal al mandatului meu şi vă asigur, fără umbră de îndoială, că mafia va contina să stea la masă cu şeful statului, iar dacă nu voi pierde la referendum voi demonstra ca e o mare prostie să crezi că cinstea este fundamentală pentru atingerea idealurilor mele, deoarece un lucru e foarte sigur în ceea ce mă priveşte: eu mă prefac că lupt şi nu voi acţiona împotriva corupţiei, doar imbecilii pot crede că eu sunt un preşedinte care îşi respectă promisiunile.”
    Am încheiat citatul şi doar atât mai spun: românul nu s-a născut doar poet, ci şi un acerb pamfletar. Am încredere în poporul român, la referendumul din 19 mai 2007.
Emilian Valentin Frâncu, Deputat PNL de Vâlcea

Leave a Response