|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Sportul nu mai poate rata titlul de campioană 

În Liga a IV-a, după meciul cu Hidroelectra,

Sportul nu mai poate rata titlul de campioană

• trupa lui Bora mai are nevoie de un punct în ultimele două etape şi va reprezenta judeţul la barajul de promovare în Liga a III-a

Probabil cel mai aşteptat meci şi mai important din fotbalul judeţean s-a disputat  la Bărbăteşti, acolo unde Hidroelectra avea nevoie de victorie pentru a mai putea spera la câştigarea campionatului. A fost doar rezultat de egalitate, care lasă „de căruţă“ gruparea „electricienilor“. Astfel, Sportul Rm. Vâlcea mai are nevoie de un singur punct de obţinut în ultimele două etape şi au început speculaţiile pentru că runda viitoare se va deplasa la Horezu, la o echipă fără griji, la o echipă ce se află într-un clasament neoficial al returului pe poziţiile codaşe. Faptul că o eventuală promovare în Liga a III-a ar aduce pe Sportul în imposibilitatea de a evolua în continuare la Bărbăteşti dă frâu liber scenariilor care anticipează că Horezu va fi destinaţia liderului, iar „pactul“ cu horezenii ar urma să fie făcut chiar la sfârşitul acestei săptămâni. În fine, din acest punct de vedere, liderul trebuie acum să se gândească mai mult la meciul de baraj decât la ultimele două etape din campionat. În subsolul clasamentului, lupta a devenit acerbă pentru evitarea retrogradării. Poate pentru prima dată în istoria fotbalului judeţean nu se implică AJF-ul să „dicteze“ cine pică şi cine rămâne, însă mai mulţi oficiali de cluburi „liniştite“ în clasament sunt bănuiţi de noncombat în disputele cu anumite grupări ce vor să evite retrogradarea.

Leave a Response