|duminică, septembrie 29, 2024
  • Follow Us!

Victorie „în grafic“ cu ultima clasată 

CSM Rm. Vâlcea păstrează în continuare şanse teoretice pentru ocuparea locului doi

Victorie „în grafic“ cu ultima clasată

Eşecul de la Mioveni a descumpănit multă lume, iar ratarea promovării echipei CSM Rm. Vâlcea în Liga I nu reprezintă o tragedie în condiţiile în care nu s-a pornit la drum cu un asemenea obiectiv. Chiar s-a afirmat de mai multe ori că e mult mai bine ca anul electoral 2008 să fie încununat de o promovare a echipei de fotbal, ca „răsplată“ pentru primarul Gutău, cel identificat de către tribună drept principalul susţinător al renaşterii fotbalului vâlcean. Meciul din Zăvoi s-a disputat mai mult cu urechea la aparatele de radio, ascultându-se evoluţia argeşenilor din partida de la Cluj-Napoca. Egalul celor de la Dacia Mioveni pare acum mult mai important, căci CSM-ul s-a întrebuinţat doar atât cât să-şi asigure cele trei puncte puse-n joc. Adversarul, Unirea Dej, a dat o replică modestă, iar golul de 1-0 a fost marcat de Onofrei după părerea unora, în timp ce alţii l-au creditat pe un fundaş al gazdelor, care ar fi trimis în propria poartă, încercând  să trimită în corner. A fost de fapt scorul primei reprize, 1-0, cealaltă reuşită, de 2-0, purtând „semnătura“ lui Moţ, în minutul 69.

Costel Pană are oferte de la alte echipe???

Deşi pare surprinzător, antrenorul Costel Pană este creditat de către o parte a presei sportive ca fiind dorit pe banca tehnică a altor grupări, numele cele mai vehiculate fiind FC Botoşani şi FC Baia Mare. Chiar dacă are o mare parte din meritele clasării echipei, plecarea lui Pană nu este regretată de către suporterii vâlceni cu care acesta a intrat adesea în conflicte verbale.

Leave a Response