|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Galacticele joacă pentru România 

 Galacticele joacă pentru România

• Dubla amicală cu Belarus va avea loc în Sala Sporturilor «Traian» la finele acestei săptămâni

După evoluţiile senzaţionale în Liga Naţională şi în Cupa Cupelor, handbalistele de la Oltchim n-au timp de pauză. O dublă amicală cu Belarus chiar la Rm. Vâlcea, apoi „barajul” cu Suedia pentru Campionatul Mondial şi, cât de curând, preliminariile Ligii Campionilor şi participarea în Supercupa Europei sunt tot atâtea evenimente cât să nu existe vacanţă pentru cele mai bune handbaliste din România. Gheorghe Tadici a convocat deja lotul naţional la începutul acestei săptămâni. Nici n-a avut timp bine să-şi muştruluiască elevele pentru că n-au câştigat returul cu Byassen, că a trebuit făcută „îmbarcarea” pentru cantonamentul de refacere de la Moeciu, staţiune preferată de lotul naţional. Pregătirea din staţiunea montană va avea loc până pe 24 mai, după care tricolorele se vor întoarce la Rm. Vâlcea. Pe 26 şi 27 mai, România va disputa în Râmnic două partide amicale, cu reprezentativa  Belarusului. În prima zi, sâmbătă, se va juca după-amiaza de la ora 17.00, iar duminică, dimineaţa, de la ora 11.00. Selecţionerii Gheorghe Tadici şi Dumitru Muşi au convocat pentru acest stagiu de pregătire, care cuprinde şi „dubla” cu Suedia, un număr de 18 handbaliste, cele mai în formă de care putea dispune în acest moment. Între acestea se află nu mai puţin decât 13 jucătoare de la Oltchim, care s-au impus duminica trecută în finala Cupei Cupelor: Luminiţa Dinu, Tereza Pâslaru, Valentina Ardean, Iulia Puşcaşu, Ionela Gâlcă, Oana Manea, Ramona Maier, Adriana Nechita, Adina Meiroşu, Narcisa Lecuşanu, Valeria Beşe, Roxana Cherăscu şi Steluţa Luca. Din campionatul intern au mai fost chemate Talida Tolnai, Raluca Ivan (ambele de la HC Zalău) şi Cristina Neagu (de la Rulmentul Braşov). În lot şi-au făcut loc doar două „straniere”, ambele care joacă în Ungaria, la Gyor: Aurelia Brădeanu şi Simona Gogârlă (foto-jos). Implicate cu echipa lor de club în play-off-ul campionatului ungar, cele două handbaliste de la Gyor ar putea rata amicalele cu Belarus, urmând a veni doar la pregătirile pentru meciurile mult mai importante, cele cu Suedia. Surprinde neconvocarea Cristinei Vărzaru, însă rezultatele excepţionale obţinute de Gheorghe Tadici ne împiedică să mai facem vreun comentariu. Tehnicianul echipei Oltchim şi al Naţionalei a declarat recent următoarele: „O luăm practic de la capăt acum, cu Naţionala. Sper ca fetele de la Oltchim să depăşească repede momentul de relaxare şi de bucurie de după câştigarea Cupei Cupelor. Nu aveam nevoie de egalul acesta din meciul retur cu Byasen Trondheim, dar asta e, acum trebuie să privim cu şi mai multă seriozitate înainte. Urmează câteva zile de pregătire la Moeciu, apoi două meciuri amicale cu Belarus, care se vor juca la Vâlcea. Nu prea aveam nevoie de meciurile acestea, cred că va trebui să ne mascăm pe cât posibil tactica de joc, pentru că sigur vom fi filmaţi de adversari. Probabil că o să le punem să joace doar pe fetele care n-au apucat să o facă prea des până acum”. Tadici a făcut şi o comparaţie între stilul de joc al norvegiencelor de la Byassen Trondheim şi jocul practicat de suedeze, spunând că am avut numai şi numai de câştigat din faptul că în finală am întâlnit echipa nordică în detrimentul ibericelor de la Union Ribbaroja. „Pentru noi, faptul că am întâlnit o echipă din Norvegia ne-a cam avantajat. Au fost două jocuri şi pentru echipa naţională, care se confundă pe undeva cu Oltchim-ul, pentru că e vorba de handbalul nordic, în general. A fost o echipă din Norvegia, vine acum la rând Suedia şi noi exact asta am căutat, să  cunoaştem mai exact stilul lor de joc”, a mai spus experimentatul selecţioner.

Leave a Response