Micile vedete ale Vâlcii au tras cu mitraliera
Ziua Porţilor Deschise pentru Copii la Jandarmerie
Micile vedete ale Vâlcii au tras cu mitraliera
Vineri, 1 iunie 2007, la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Vâlcea a fost animaţie mare. Zeci de copii vâlceni au avut posibilitatea să-i cunoască pe jandarmi. Printre copiii care au spus poezii sau au participat la întreceri sportive s-au numărat şi câteva mici vedete ale Vâlcii. Micuţii au fost încântaţi să vadă cum intervin jandarmii, când, la fotbal, se bat două galerii sau au fost super încântaţi când au “mânuit” puşca mitralieră sau AG.
Copiii de la Şcoala de Artă sau de la Şcoala Tache Ionescu, dar şi mulţi alţi pici care au vrut să-i cunoască pe jandarmi „la ei acasă” au avut parte de foarte multe surprize. După ce au vizitat fiecare colţişor al IJJ Vâlcea, pe platoul din imediata vecinătate, bucuria copiilor a fost imensă. Dacă zilele trecute băieţii au jucat fotbal, ieri a fost rândul fetiţelor să spună poezii pe scena improvizată pe platou. Elevii de la clubul Ronyn, îmbrăcaţi în kimonouri albe, au făcut adevărate demonstraţii de arte marţiale. Printre sportivii clubului s-a aflat chiar şi un pici campion naţional al României. Atracţia “Zilelor Porţilor Deschise pentru Copii” a fost însă demonstraţia de elită a jandarmilor. Băieţii cu cagule, numai unul şi unu, din Detaşamentul de Intervenţie Mobil s-au luptat corp la corp, în aplauzele micuţilor. Fiecare „căzătură” era însoţită de râsetele băieţilor, dar şi de oftatul elevelor spectatoare prezente pe platou. Când două galerii ale cluburilor sportive Dinamo şi Steaua s-au luat la harţă, jandarmii i-au potolit pe bătăuşi, au intervenit cu câinii şi i-au “săltat” pe câţiva dintre beligeranţi, încătuşându-i şi băgându-i la dubă. Cei mai iuţi de picior dintre scandalagii au rupt-o la fugă prin împrejurimi, victoria forţelor de ordine fiind aplaudată la scenă deschisă. Când jandarmii s-au jucat de-a hoţii şi vardiştii, înarmaţi fiind cu puşti mitraliere, zgomotele cartuşelor a lăsat asistenţa cu răsuflarea la gură. Diplome şi premii au câştigat toţi cei prezenţi.
Mici, dar mari dansatori şi muzicieni ai Vâlcii
Printre participanţii elevi am descoperit şi câteva mici “mari vedete” ale Vâlcii. Mădălina Turcu, la cei 10 ani, este o dansatoare desăvârşită şi de nenumărate ori a reprezentat culorile României la festivaluri internaţionale de dans modern, unde a câştigat numeroase premii. “Pe 10 iunie voi participa împreună cu partenerul meu Costi Ciobanu şi prietena mea Ana-Maria Georgiana Muja, amândouă având acelaşi partener, la Cupa Vâlcii, o competiţie sportivă la care vor veni dansatori din toată ţara. Nici vorbă ca noi să fim geloase că avem acelaşi partener”, spune Mădălina. Karina Popa (11 ani) şi prietena ei Andrada Dobre (11 ani) au participat la preselecţii de muzică uşoară, au fost la “Mamaia Copiilor”, iar Karina a cântat la Antena 1, la “Vreau să fiu mare vedetă”. “Am ajuns la preselecţie fiind pescuită din parcul Zăvoi, de profesoara Mariana Ionescu. Aici, la jandarmi, mie cel mai mult mi-au plăcut câinii, dar şi demonstraţia jandarmilor”.
Dorel ├×ÎRCOMNICU