|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Un nebun a vrut să răstoarne trenurile care circulă pe Valea Oltului 

Un nebun a vrut să răstoarne trenurile care circulă pe Valea Oltului

Joi, mecanicul trenului de persoane 2072, care circulă pe ruta Sibiu-Râmnicu Vâlcea-Piatra Olt a observat că la ieşirea dintr-unul din tunelurile de cale ferată de pe Valea Oltului şi intrarea în celălalt, între staţiile Mânăstirea Turnu şi Lotru (judeţul Vâlcea)  pe şine erau puse nişte dale foarte mari din beton dar şi o bornă kilometrică din beton masiv. Şeful Poliţiei Trafic Feroviar Vâlcea, cms. şef Vasile Florica ne-a spus: „Mecanicul a reuşit să frâneze rapid, înainte de a lovi respectivele dale, iar numeroşi călători aflaţi în vagoane au coborât din tren şi au ajutat la îndepărtarea obstacolelor. Tot mecanicul este cel care a sesizat că astfel de dale din beton erau puse şi pe celălalt sens de mers, unde urma să treacă, în sens invers, trenul de persoane 2437. Şi de pe celălalt fir au fost îndepărtate dalele iar poliţiştii au pornit în căutarea celui care a atentat la siguranţa feroviară”, a spus ofiţerul. Fiind alertate atât Poliţia T.F. cât şi Poliţia oraşului Călimăneşti. La scurt timp avea să fie descoperit şi individul care a pus obstacolele. Cms şef Emil Găitănaru, şeful Poliţiei Călimăneşti ne-a spus: „Un poliţist de-al nostru a observat în zonă un bărbat care nu-şi justifica prezenţa şi care încerca să urce unul dintre versanţii muntelui. S-a trecut la identificarea acestuia şi astfel am aflat cine este cel care a pus obstacolele”. Ieri, Aurel Stoian (35 ani) cel care a pus dalele din beton (cu dimensiuni de 25 cm respectiv 40 cm.)  pe calea ferată, a recunoscut că a făcut boacăna fără să ia în calcul consecinţele şi regretă nespus cele întâmplate. „Bărbatul, care locuieşte în apropierea gării din Călimăneşti este bolnav psihic, este căsătorit şi are o soţie. A lucrat ca zilier, la săpat de şanţuri, la Timişoara, Reşiţa sau prin diverse alte locuri din ţară. Când bea îşi pierde cumpătul şi nu mai realizează ceea ce face”, spune cms. şef Emil Găitănaru. Stoian a ajuns la o asemenea degradare fizică şi morală încât îşi oferea soţia la diverşi indivizi contra unei sticle de băutură sau câţiva gologani. Soţia sa care este gravidă, este bolnavă de boli venerice şi este luată în evidenţele medicale. „Stoian a fost amendat la Legea 61, pentru deranjarea liniştii şi ordinii publice. El este foarte speriat de ceea ce a făcut şi urmează să fie internat la Centrul de Psihiatrie din comuna Drăgoeşti-Vâlcea. Pentru că nu este în deplinătatea facultăţilor mentale nu i-am putut face dosar penal că a atentat la siguranţa feroviară”, ne-a spus şeful TF Vâlcea.

Dorel ├×ÎRCOMNICU

Leave a Response