Costele, există o explicaţie? …Zâiii!
CSM Rm. Vâlcea, precum Leana lu’ Pârţag, a ajuns „proasta satului“ în Liga a II-a
Costele, există o explicaţie? …Zâiii!
• Mulţumim Baia Mare, cu ei ne-am fi făcut oraşul şi judeţul de râs în Liga I, în văzul întregii ţări!
Sfârşit jenant de campionat! Nu atât prin ratarea promovării, cât prin maniera în care CSM Rm. Vâlcea a pierdut meciul de la Baia Mare, un meci mare cât întreg campionatul, un meci în care victorioasă a ieşit o echipă ce făcea parte până sâmbătă dintre cele mai proaste echipe din Seria a II-a, iar afirmaţia îmi este susţinută de poziţia din clasament. S-a găsit, din păcate pentru noi, o echipă mai jalnică decât retrogradata FC Baia Mare, o echipă pe care noi speram să o vedem în Liga I. Această echipă, CSM Rm. Vâlcea, are doar conducere administrativă demnă de a promova. Păcat pentru munca unor oameni deosebiţi precum Alin Trandafir, Florin Verigeanu, Jan Turmacu şi ceilalţi de care nu depinde intratul mingii în poarta adversarilor.
Ratarea promovării poate fi un scenariu demn de filmele trupei „Vacanţa Mare“, în care lui Costel îi sare mereu… pârţagul, dă vina pe toţi din jurul său, de la arbitri, ziarişti, jucători şi până la suporteri, dar nu e capabil, precum Leana lu’ Pârţag, proasta satului, să dea o explicaţie la ceea ce s-a întâmplat la Baia Mare.
Meciul, în sine, nu mai trebuie comentat. Mii de vâlceni l-au ascultat la Radio şi au auzit cum o echipă mică, modestă şi „moartă“, ce nu avea alt obiectiv decât să-şi joace şansa cu corectitudine – stimulată probabil de contracandidata vâlcenilor – a deschis scorul destul de repede şi a asigurat un 2-0 în prima repriză, scor ce ar trebui să ne scutească de alte comentarii.
Am sperat în minuni, am crezut că 2-0 e un scor periculos pentru gazde, am avut încredere în tresăririle de orgoliu de pe finalul multor partide disputate de CSM Rm. Vâlcea în acest an şi terminate cu succese obţinute pe final. N-a fost să fie şi toată această primăvară frumoasă în care am sperat că putem promova în Liga I s-a transformat într-o vară tristă, plină de semne de întrebare: cine a pierdut acest meci? cine nu şi-a apărat corect şansele? aveam cu cine să facem pasul spre Liga I?
Ori, răspunzând la ultima întrebare, adesea ni s-a spus că „dacă promovăm vor fi aduşi jucători!“. Mare greşeală s-a făcut! Mai bine se spunea: „Ei promovează, cu ei mergem în Liga I“, pentru că cel mai frecvent zvon vehiculat înaintea meciului de la Baia Mare se referea exact la acest aspect, şi anume că jucătorii CSM-ului nu doresc promovarea pentru că ar fi urmat să fie daţi afară şi să vină alţii în locul lor. Aşa că, de ce nu?, aici, la Liga a II-a, în Zăvoi, într-un oraş frumos, cu o conducere serioasă şi cu un primar care se ţine de cuvânt, cu salarii şi prime achitate la timp, este ideal! Chiar aşa, cine din interiorul echipei şi-ar fi dorit promovarea şi de ce, dacă n-ar mai fi rămas la CSM Râmnicu Vâlcea?
Probabil aceasta va fi o explicaţie. Alta, în stilu-i caracteristic, o vom auzi-o poate de la Pană.
De partea cealaltă, la Mioveni, e sărbătoare. Repriza a doua a meciului din ultima etapă a început ceva mai târziu în Argeş, pentru ca trupa „Comisarului“ să ştie ce are de făcut. Dacă ar fi învins Vâlcea, n-ar mai fi fost nevoie de un succes cu Industria Sârmei Câmpia Turzii. Cum, însă, rezultatul de la Baia Mare a fost favorabil argeşenilor, imediat au căzut fizic cei de la Câmpia Turzii şi Dacia a obţinut punctele promovării. O promovare ratată de Vâlcea, nicidecum câştigată de Dacia Mioveni!