PNL trebuie să rămână deschis pentru PLD
Studenţii liberali au ajuns la concluzia că
PNL trebuie să rămână deschis pentru PLD
Studenţii liberali au susţinut întotdeauna conducerea Partidului Naţional Liberal şi au condamnat tentativele de destabilizare a acestuia. Pesemne însă că, în ultima vreme, în organizaţia condusă de tânărul liberal Liviu Jicman se petrec lucruri ciudate. Altfel cum să ne explicăm deschiderea pe care a arătat-o acesta sâmbătă, la Râmnicu Vâlcea, înaintea şedinţei Biroului Permanent de Coordonare CSL, faţă de cei care la un moment dat l-au trădat pe Călin Popescu Tăriceanu şi s-au îndreptat împotriva sa. Jicman a spus că PNL trebuie să rămână deschis total chiar şi pentru PLD, iar nu în ultimul rând s-a exprimat împotriva colaborării cu Partidul Social Democrat. Ca şi Bogdan Pistol, liderul TNL Vâlcea, preşedintele CSL a apreciat că liberalii trebuie să înceapă cât mai curând acţiunea de selectare a potenţialilor candidaţi la funcţia de preşedinte al României, în perspectiva alegerilor din anul 2009. Tinerii liberali cred că, în ciuda popularităţii excesive şi nejustificată a şefului statului, Traian Băsescu poate fi învins, iar cel care poate face asta este membru PNL. „Din păcate, România nu a avut până acum şansa de a fi condusă de un preşedinte liberal, cu gândire modernă şi orientări spre capitalism. Traian Băsescun are şanse din ce în ce mai mici să mai prindă un mandat!”, au anticipat tinerii liberali, explicând că România nu mai are nevoie de preşedinţi FSN-işti. Tot la Râmnicu Vâlcea, Liviu Jicman a anunţat că toate cluburile studenţeşti liberale se vor implica şi în continuare în toate proiectele PNL. În acest sens, CSL va participa la mecanismul de selecţie internă în cadrul PNL pentru alegerile la Parlamentul European, dar şi la continuarea procesului de curăţire a mediului politic de susţinatorii regimului totalitar.