Primarul Râmnicului – achitat de magistraţii de la Alba
Primarul Râmnicului – achitat de magistraţii de la Alba
• Denunţătorul Constantin Popescu (foto): „După finalizarea procesului voi solicita DNA să predea înregistrările audio şi video unui post de televiziune central“
Primarul Râmnicului, Mircia Gutău şi viceprimarul Nicolae Dicu au fost achitaţi luni de judecătorii de la Tribunalul Alba. Săptămâna trecută a fost programat ultimul termen de judecată în dosarul cu numărul 4510/90/2006, în care cei doi edili erau cercetaşi pentru luare de mită, respectiv complicitate la luare de mită. Dosarul a fost strămutat prin hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 27.10.2006 de la Tribunalul Vâlcea la Alba.
Fapta nu există
La ultimul termen de judecată au fost audiaţi ultimii doi martori, iar avocaţii au solicitat în pledoariile lor achitarea edililor, revocarea măsurilor procesuale şi ridicarea măsurilor asiguratorii dispuse. Edilii au fost judecaţi pentru luare de mită, respectiv complicitate la luare de mită. Procurorii de la Departamentului Naţional Anticorupţie au spus că cei doi au pretins 50.000 de euro, în perioada aprilie – iulie 2006, denunţătorului Constantin Popescu, patronul firmei Rovimet, pentru a-i elibera un certificat de urbanism. Primarul şi vicele de Vâlcea au fost arestaţi mai bine de patru luni şi au fost puşi în libertate pe 10 noiembrie 2006, de magistraţii Curţii de Apel din Alba Iulia. Despre decizia instanţei, primarul spune că „s-a demonstrat că a fost o înscenare ordinară”. Acesta a declarat că prin pronunţarea magistraţilor de la Tribunalul Alba s-a stabilit că fapta pentru care au fost cercetaţi nu există. „În cele din urmă adevărul a ieşit la iveală. A fost doar o înscenare ordinară. A fost pentru prima oară când am ajuns în instanţă şi sper să fie şi ultima dată”, a declarat Gutău. Edilul Râmnicului a evitat să spună cine crede că se află în spatele acestei înscenări, rezumându-se doar la a declara: „Există un Dumnezeu, iar mai devreme sau mai târziu vinovaţii vor plăti pentru faptele lor”. Judecătorul Aurelian Mocan de la Tribunalul Alba a precizat de asemenea că instanţa a dispus revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara, dispusă faţă de cei doi inculpaţi de către Curtea de Apel Alba Iulia şi a desfiinţat măsura sechestrului asigurator luată în cursul urmăririi penale în privinţa unui bun proprietatea lui Nicolae Dicu. „S-a respins cererea de obligare a inculpaţilor la restituirea către denunţător a sumei de 5.000 de euro. Hotărârea a fost pronunţată în şedinţa publică din 18 iunie şi poate fi atacată cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare.” – a declarat judecătorul Aurelian Mocan.
„Judecătorul a fost avocatul celor doi”
Declaraţia aparţine lui Constantin (Crinu) Popescu. El ne-a spus miercuri că a rămas stupefiat la aflarea sentinţei. „ Nu mă aşteptam la aşa ceva după un flagrant organizat de procurori cu experienţă în care s-au folosit tehnologii de ultimă oră. Dacă primarul Gutău avea o circumstanţă în sensul că nu a pus mâna pe bani în cazul lui Dicu lucrurile erau evidente. Sunt sigur că decizia va fi aceiaşi şi la Curtea de Apel. În Alba Iulia Tribunalul şi Curtea de Apel funcţionează în aceiaşi clădire. Sentinţa de la Alba demonstrează de ce justiţia din ţara noastră are credibilitatea aşa de mică. Lume vorbeşte de corupţie şi când rosteşti acest cuvânt te gândeşti imediat la bani. La foarte mulţi bani. Bănuiesc că şi la Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie au fost aranjate ploile. După finalizarea procesului voi solicita DNA să predea înregistrările audio şi video unui post de televiziune central. Măcar opinia publică să afle adevărul. Vă rog să precizaţi că sunt dispus să mă prezint, împreună cu cei doi, la un detector de minciuni. Accept să ne pună întrebări avocaţii lor, în direct, pe un post TV.”
Anda Vlad Traian Guminski