„Hackerul” de azi
Din ce în ce mai des aud vorbindu-se despre hackerii vâlceni şi ce tari sunt ei. Şi că sunt cei mai buni din ţară, cei mai mulţi, cei mai bogaţi. Poliţia, prin comunicate informative, înlesneşte folosirea repetată în media a acestui termen total inadecvat pentru a descrie nişte infractori mărunţi. Probabil mai nou păcăleala celor de bună credinţă pe internet a devenit “hacking” şi nu escrocherie. Stau şi mă gândesc eu aşa ca omul: ce diferenţă este în a vinde un obiect pe care nu îl am în viaţa reală, cu a vinde acelaşi obiect în a cărui posesie nu mă aflu în virtual ? Părerea mea de om de bine este că nu există nici o diferentţă, în ambele cazuri fiind doar o escrocherie abilă. Şi ca să mă fac mai bine înţeles am să explic ce este acela hacking şi de fapt la ce se referă. În accepţiunea celor care se “joacă” mult cu calculatorul termenul se referă la intruziunea în sistemele de operare căutând şi găsind vulnerabilităţi ale sistemului respectiv. Dar pentru asta ce anume îţi trebuie? Păi să vedem… Ca să pătrunzi într-o casă trebuie să ai anumite cunoştinţe de lăcătuşerie , să ştii să faci o cheie potrivită… Dacă are şi sistem de alarmă atunci ai nevoie şi de niste cunoştinte de electronică pentru a şti cum să eviţi sistemele de supraveghere. Concluzia ar fi că trebuie să ştii. Iar ca să ştii trebuie să înveţi.
Oare câţi din “hackerii” vâlceni ştiu mai mult de a da un dublu click şi de a deschide un internet explorer ? Stau şi mă întreb câţi dintre ei au cunoştinţe de TCP/IP (cel mai uitilizat protocol de transmitere a datelor pe internet) sau de IPX/SPX sau Apple Talk. Câţi dintre ei au mai folosit alt sistem de opererare, exceptând Windows-ul , cum ar fi : Solaris, Linux, BSD, AIX sau HP-UX ? Oare câţi dintre ei ştiu să seteze un router, un firewall sau să organizeze VLAN – uri. Câţi stiu pe ce nivel este organizat modelul OSI şi cum funcţionează acesta? Câţi ştiu cum funcţionează un proxy sau care este rolul acestuia? Fac pariu că foarte puţini ,poate unul sau doi din pleiada “hackerilor” ( a se citi escroci) vâlceni.
Vreau să mă fac bine înţeles. Furatul şi păcălitul pe internet nu se numeşte “hacking” ci este escrocherie pură. Şi sunt destui care se simt jigniţi de acest termen. Comparaţia ar fi în genul acesta: toţi salahorii în construcţii s-ar numi ingineri-constructori.
Hacker-ul, adevăratul hacker, este cel care reuşeşte să penetreze un sistem strecurându-se printre toate programele de detecţie instalate în sistemul respectiv şi nu neaparat pentru a produce stricaciuni ci pentru senzaţia pe care o are ştiind că a gasit o vulnerabilitate. Hackerul este acela care după ce ţi-a “spart” sistemul de operare iese fără urme pentru că ştie de unde să îşi şteargă urmele, hackerul este acela pe care nu îl vezi şi care nu face zgomot. Hackerul este tăcut şi lucrează în linişte, nu face vâlvă din ce ştie şi nici nu se laudă. Acela este hackerul.
Încheierea ar fi cam aşa: vânzările şi păcăleala pe internet se numeşte escrocherie. “Hackerul vâlcean” este sinonim cuvântului «escroc»
Traian Guminski