„într-o luptă eşti în siguranţă atâta timp cât mâna sau piciorul adversarului nu te ating!”
Preşedintele FRKAGD, inginerul Liviu Bădescu:
„Într-o luptă eşti în siguranţă atâta timp cât mâna sau piciorul adversarului nu te ating!”
• acesta mai crede că, dacă reuşeşti să intuieşti ceea ce urmează să ţi se întâmple, descoperi unul din secretele luptei
Revenit pentru scurt timp în Rm. Vâlcea, între două drumuri prin Europa, preşedintele Federaţiei Române de Karate şi Aiki Goshin – Do, inginerul Liviu Bădescu, şi-a găsit timp pentru o discuţie pe tema modului cum vede domnia sa miza unei lupte, şi nu numai. Reamintim că Liviu Bădescu este singurul român care a intrat în templele artelor marţiale, pe continentul asiatic, acolo unde, de altfel, acestea îşi au originea.
Aşadar, intrând direct în subiect, domnule Bădescu, cum vedeţi dumneavoastră miza unei lupte?
– Într-o luptă în care viaţa este miză, eşti în siguranţă atâta timp cât mâna sau piciorul adversarului nu te ating, chiar dacă intervalul nu este decât de un milimetru. Acelaşi lucru este valabil şi în lupta împotriva unui agresor care foloseşte arme albe. Lupta se desfăşoară în timp şi spaţiu cu ajutorul tehnicilor de bază care au tempo-uri specifice. Acestea, la rândul lor, există în conştiinţa fiecărui luptător în raport cu propriile sale gesturi şi în raportul specific dintre cei doi oponenţi. Din acest motiv, exprimarea justă şi riguroasă a distanţei spaţiale şi temporale, ca şi asimilarea şi stăpânirea diferitelor tempo-uri sunt extrem de importante şi trebuie să constituie obiectivele care se cer dezvoltate prin modul de pregătire. Cu alte cuvinte, obiectivul pregătirii în goshin-do va fi dezvoltarea conştiinţei care să ne permită să ne manifestăm cu mai multă intensitate în timpul şi în tehnicile luptei. Este bine cunoscut faptul că, o dată cu înaintarea în vârstă, superioritatea maestrului devine mai ridicată chiar dacă, din punct de vedere fizic, capacităţile corpului acestuia scad. Acest lucru e posibil deoarece dimensiunea fizică a luptei este pe deplin compensată de alte dimensiuni care reduc din plin handicapul prezentat.
Cum ne putem da seama de existenţa lor?
– Ne dăm seama de existenţa lor şi putem, prin studiu şi practică intensă, să le stăpânim, acestea sunt: Ma-ai (Distanţa); Hyoshi (Tempo-ul) Yomi (Prevederea). În linii generale, fără a avea pretenţia că epuizez subiectul, pot afirma că ma-ai şi hyoshi permit combatanţilor să se apropie de victoria absolută, sesizând momentele prielnice pentru atac şi estimând corect momentele de securitate şi pericol. În aceeaşi ordine de idei, yomi reprezintă arta de a ghici şi de a prevedea intenţiile adversarului în măsura în care intuiţia acestuia există şi intervine, chiar dacă este limitată la un câmp bine determinat. Lupta liberă presupune integrarea distanţei (ma-ai) şi a tempo-ului (hyoshi), care aduc modificări ansamblului tuturor tehnicilor, făcându-le mult mai puternice şi eficiente. Din acest punct de vedere, lupta liberă convenţională nu este posibilă decât dacă se porneşte de la un nivel destul de ridicat al celor doi combatanţi.
De fapt, ce se întâmplă cu aceste dimensiuni, ulterior?
– Toate aceste dimensiuni prezentate aici se influenţează reciproc, se întrepătrund şi devin inseparabile în luptă. Tempo-ul, de exemplu, influenţează mult schimbarea distanţei în luptă, care poate deveni mică sau mare după cum ritmul este mic sau mare. Momentul oportun, atât de căutat pentru lansarea unei tehnici, este determinat de ma-ai, hyoshi şi yomi, şi reprezintă punctul lor de intersecţie. Singurul lucru care poate face ineficiente aceste componente ale luptei este întâmplarea. Aceasta nu poate fi supusă raţionamentelor omului, iar cauzele ei sunt nedeterminate. Întâmplarea e bună sau rea atunci când rezultatul ei este bun sau rău. Ea reprezintă hazardul şi, oricât ar părea de greu, acesta trebuie controlat. Dacă reuşeşti să intuieşti ceea ce urmează să ţi se întâmple, ai pătruns unul din secretele luptei. De acum înainte, toate procedeele le vei executa firesc, uşor, agil şi totodată, puternic şi eficient.
A consemnat Ionel GEREA