|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Oltchim ar putea prelua Petrochemical Argeş în toamnă 

 Oltchim ar putea prelua Petrochemical Argeş în toamnă

 

Cea mai importantă societate comercială din judeţ, Oltchim Râmnicu Vâlcea, estimează că va încheia în acest an negocierile în urma cărora va prelua de la Petrom firma Petrochemical Argeş, înfiinţată prin separarea activităţii de petrochimie de la Rafinăria Arpechim a companiei petroliere. „Suntem în negocieri cu Petrom pentru preluarea Petrochemical Argeş, iar acestea se vor finaliza în septembrie sau octombrie. Valoarea de cumpărare urmează să fie stabilită, şi nu pot avansa nicio sumă în acest moment“, a declarat astăzi, directorul general al companiei, Constantin Roibu. În cazul în care Oltchim nu va reuşi să cumpere divizia de petrochimie a Rafinăriei Arpechim, va căuta alte soluţii pentru asigurarea materiei prime, a precizat oficialul Oltchim. (Mediafax)

Leave a Response