Fraţii care terorizează Brezoiul
Fraţii care terorizează Brezoiul
Implicaţi în mai multe scandaluri până acum, fraţii Cristea din Brezoi au ajuns să terorizeze pur şi simplu comunitatea din care fac parte. Pentru a-i linişti, locuitorii micului orăşel de munte erau gata să facă la un moment dat chiar o manifestaţie în faţa Primăriei, cerând ca scandalagiii să fie puşi la punct. Mai nou, fraţii au reclamat şi poliţiştii pentru că i-ar fi bătut.
Scandal de pomină
Ultimul scandal în care au fost implicaţi cei doi a fost produs pe fondul consumului de alcool, la sfârşitul săptămânii trecute. Astfel, Florian Cristea, de 32 de ani, din Brezoi, care se afla în incinta barului Socom Lotru l-a agresat fizic şi verbal pe numitul Marian Busuioc, localnic, după care i-a chemat în ajutor şi pe ceilalţi fraţi ai săi, respectiv Cosmin, de 22 de ani, Anton, de 29 de ani şi Tiberiu, de 28 de ani. Între cei patru şi Busuioc a avut loc o bătaie în toată regula, localnicul chemând şi el în ajutor un prieten, pe Victor Dorotei. Pentru a-i despărţi, la faţa locului s-a deplasat o echipă operativă. Toţi „protagoniştii” au fost duşi la poliţie, iar la Anton Cristea a fost găsit un cuţit de bucătărie cu lama de 10 centimetri. „Au fost implicaţi în nenumărate scandaluri, sunt recidivişti, şi acum încearcă să intimideze poliţia cu reclamaţii.” – a precizat comisarul şef Nicolae Sărdărescu, inspectorul şef adjunct de la IPJ Vâlcea. „Terorizează Brezoiul, au bătut mai mulţi cetăţeni, iar oamenii au vrut la un moment dat să facă chiar o manifestaţie în faţa primăriei împotriva lor.” – spune şi subcomisarul Marcel Sărdaru.
Sesizare de ultraj
Cosmin Cristea, de 21 de ani a susţinut că ar fi fost bătut fără motiv de oamenii legii şi a arătat în acest sens şi un certificat medico-legal cu şapte zile de îngrijiri. Poliţiştii au spus însă că bărbatul a căpătat leziunile după ce s-a bătut cu alte persoane, ba chiar că fraţii au sărit la poliţişti Dan Teodor şi Naum Daniel, atunci când aceştia s-au deplasat la o discotecă din localitate, pentru a aplana un scandal în care erau implicaţi şi cei doi fraţi. „Unul dintre subofiţeri i-a reclamat penal pentru ultraj, actele premergătoare fiind înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi.” – a spus comisarul Petre Diţoiu, şeful Poliţiei Brezoi.