Laborator de restaurare a cărţii la Vâlcea
Laborator de restaurare a cărţii la Vâlcea
În cadrul ultimei şedinţe a Colegiului Prefectural, care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, membri Colegiului Prefectural au aprobat o hotărâre privind demararea unui proiect interesant. Urmează astfel să fie iniţiat un proiect de hotărâre de guvern în vederea alocării prin Ministerul Culturii şi Cultelor a fondurilor necesare realizării unui laborator de restaurare a cărţii de patrimoniu, în parteneriat cu Episcopia Râmnicului. Profesorul Florin Epure, directorul executiv la Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Vâlcea a precizat că, în judeţul Vâlcea, cartea veche de patrimoniu se afla în stare relativ bună de conservare la cei 11 deţinători. Astfel, Episcopia Râmnicului deţine în prezent 1820 de volume, Mânăstirile Hurezi, Cozia, Bistriţa, Govora, Turnu, Dintr-un Lemn au şi ele 8448 de volume în conservare, iar Muzeul Judeţean Vâlcea 234 volume. La Biblioteca Judeţeană mai sunt încă 29 de volume, la Direcţia Judeţeană Vâlcea a Arhivelor Naţionale sunt de asemenea 16 volume. „Fondul de carte de patrimoniu de la Mânăstirea Hurezi este în curs de transferare, la Mânăstirea Bistriţa. Pentru a rezista peste timp, cartea are nevoie de condiţii speciale de depozitare şi păstrare, ea putând fi foarte uşor deteriorată dacă este păstrată în condiţii improprii; iar cartea veche, de patrimoniu, trebuie să se bucure de o atenţie sporită şi de un tratament special. Este foarte necesar să existe măcar un laborator de restaurare a cărţii de patrimoniu în judeţ, deoarece se ştie foarte bine că, pentru cultură, cartea este şi va rămâne cel mai important reper. Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, protejarea, conservarea şi valorizarea monumentelor şi a patrimoniului cultural naţional devin obiective prioritare în procesul de afirmare a identităţii culturale româneşti în marea familie europeană.” – a precizat directorul Florin Epure.