|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

ŞTIRI – fapt divers 

ŞTIRI – fapt divers

A intrat cu mopedul în calul aflat la căruţă

Joi, Dumitru Bălan (65 ani), pensionar din Olanu, în timp ce conducea pe drumul comunal din localitatea de domiciliu, un moped marca Piaggio, neînregistrat, nu s-a asigurat la efectuarea unui viraj. Mopedistul a intrat frontal în coliziune cu calul, ţinut corect de hăţuri de Valentin Proteasa (63 ani), din aceeaşi localitate. Mopedistul a suferit un şoc hemoragic fiind internat în stare gravă la Spitalul Judeţean Vâlcea. Căruţaşul nu era băut, iar victimei, din cauza stării sănătăţii foarte grave, nu i s-au putut recolta probe de alcoolemie.

Un şofer băut a accidentat un mopedist

Gheorghe Namia (53 ani), din Călineşti-Argeş se afla joi seara la volanul unei Dacii şi fiind sub influenţa alcoolului, în localitatea vâlceană Fârtăţeşti a provocat un accident rutier. Şoferul a intrat pe contrasens şi a intrat în coliziune cu mopedul condus regulamentar din sens opus de Gheorghe Ionescu (67 ani), din Fârtăţeşti. Din coliziune mopedistul s-a ales cu fracturăd e gambă, plăgi la genunchiul stâng şi leziuni la cap, acesta rămânând internat în spital. La verificările cu alcooltestul, conducătorului Daciei i s-a stabilit o alcoolemie de 0,80 mg./l alcool pur în aerul respirat. Acestuia i s-a întocmit dosar penal.

Fraţii Anuţa, spaima comunei Berislăveşti

Plimbându-se cu un moped prin comuna Berislăveşti, Valentin Vasile Anuţa (21 ani), din localitate, a întâlnit o Dacie parcată pe o uliţă. Cunoscut ca o fire extrem de recalcitrantă, junele s-a făcut foc de supărare că i-a fost obstrucţionat drumul, fiind jenat în cursa pe moped. În apropierea unui bar, l-a întâlnit pe proprietarul maşinii, Ion Dumitrescu (34 ani). Anuţa l-a luat la bătaie , în ajutorul său chemându-i şi pe ceilalţi doi fraţi: Cristian Pavel (23 ani) şi Gabriel Gheorghe (24 ani). Un trecător, Daniel Buduleci (27 ani), din Sălăturcel-Vâlcea care a încercat să sară în apărarea şoferului maşinii a fost lovit şi el, ambii suferind leziuni. Fraţilor Anuţa li s-a întocmit din nou dosar penal.

„Păsările de noapte” şi-au făcut cuibul în tirurile turcilor

În noaptea de joi spre vineri, poliţiştii vâlceni de la serviciul Investigaţii Criminale au făcut iarăşi o razie prin parcările de pe Valea Oltului, luând la puricat, în trei echipe distincte, parcările din localităţile Brezoi, Câineni şi Racoviţa dar şi pe cele din Râmnicu Vâlcea şi Budeşti. După ce au “periat” zona la ora 22,30, după o oră, contrar aşteptărilor, poliţiştii s-au întors şi în afara prostituatelor descoperite şi amendate, au găsit altele care veniseră şi le luaseră locul. 12 “păsări de noapte” au fost puricate şi amendate cu 5.250 lei. Administratorii parcărilor au fost avertizaţi, iar unul dintre ei, cel de la S.C. Alimu, din Brezoi a fost sancţionat  cu amendă contravenţională. Una dintre fătuce a fost “mirosită” de poliţiştii vâlceni pentru că îşi lăsase papucii pe scara tirului şi ea se afla în cabină unde îl giugiulea pe camionagiul turc.

Grupaj realizat de Dorel ├×îrcomnicu

Leave a Response