Licenţa
O licenţă, că aşa se poartă astăzi, ca să fim în ton cu Occidentul, ce dracu ! Este fostul Examen de Diplomă, la absolvirea unei facultăţi. Simplu Examen de Diplomă. Nu mai era nevoie să aminteşti şi facultatea, pentru că doar rostirea sintagmei te ducea cu gândul dincolo de bacalaureat.Licenţa de azi, însă, neologism sadea, uşor se poate confunda cu licenţa pentru export-import cafea, ţigări şi altele, cu licenţa poetică, şi cu toate acestea, tinerii noştri o folosesc în draci, mulţi, probabil, sunt conştienţi că, în orice sistem barbar, hârtia aia, diploma, nu mai are valoare, ci consfiinţeşte un orgoliu bine acoperit cu bani de către părinţi, rude, ori fundaţii dornice de … renume. Căci, astăzi, în sistemul nostru barbar, când munca nu mai este o onoare, ci doar exploatare,iar furtul şi specula la modă, pe cine ar mai bucura o ….licenţă (uite, că folosesc şi eu acest termen, ca să mă înţelegeţi!)? Ca să te uiţi la ea? Şi mai ales atunci, când nici nu ştii cum ai căpătat-o ?
Aşa gândeam pe holurile facultăţii private din urbe, după ce am asistat la o scenă cutremurătoare. Incredibilă… Eram în secretariat şi aşteptam pe cineva, cu care să “tratez” nişte… idei. Lângă secretară mai erau două persoane de sex frumos care se urâţeau din clipă în clipă savurând cafele şi ţigări.
Mai era un bărbat chipeş, care, probabil, vroia să prindă şi el câteva ore în noul an universitar, că tare se mai lăuda cu doctoratul pe care îl va lua… Agramatismul domniei sale, însă, nici una din persoanele cu care discuta la o cafea şi o ţigară nu l-au sesizat şi tare îşi mai arătau colţii, satisfăcute, bineânţeles, că a venit şi vremea lor.
Eu, umilul, stam în colţul în care ajunsesem “tratând” idei şi, aruncându-mi urechea printre superficialităţile momentului, mustăceam nemulţumit. Asta este, domnule! Ce să ceri? Şi, deodată, uşa se deschide brusc şi un tânăr fercheş tare intră, ducând în braţe un buchet imens de trandafiri. Cred că erau treizeci şi trei, dacă nu şaizeci şi şase ori nouăzeci şi nouă… Toţi au rămas impresionaţi. Sexul frumos scosese limba, iar bărbatul, poate şi eu, eram geloşi.
Noroc tot cu el, că era curajos, nevoie mare, care sparse tăcerea ce se aşternuse peste tot. – Bună ziua! O caut pe doamna profesoară Karnaval ! La auzul numelui, sexul frumos din stânga sări în sus si, în timp ce secretara vroia să zică “ doamna este” arătând-o cu degetul, îi şi jumuli buchetul din braţe…
-Da, dragă ! Mulţumesc!
-Ştiţi, sunt Bill Scornea, studentul dumneavoastră şi am venit să-mi dau licenţa, că-mi sunteţi îndrumător… Sexul frumos făcu ochii şi mai mari, dar văzând maldărul de bancnote de 1000.000 lei ieşind din dosarul cu licenţa, îl luă de mână şi-l trase în camera vecină…
-Hai, dragă să stăm de vorbă!… Şi uite aşa s-a mai câştigat o licenţă, că prea puţine erau…
George Achim
