Fiscul modifică impozitarea din chirii
Fiscul modifică impozitarea din chirii
Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea informează că, pe portalul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) la adresa http://anaf.mfinante.ro, categoria “Legislaţie”, subcategoria “Transparenţă decizională”, a fost publicat proiectul de Ordin al Preşedintelui ANAF pentru aprobarea procedurii privind declararea şi stabilirea impozitului pe veniturile din cedarea folosinţei bunurilor realizate din derularea unui număr mai mare de 5 contracte de închiriere.
Potrivit proiectul de act normativ supus dezbaterii publice, veniturile din cedarea folosinţei bunurilor realizate de persoanele fizice se califică în categoria venituri din activităţi independente dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
– la sfârşitul anului fiscal persoana fizică realizează venituri din cedarea folosinţei bunurilor din derularea unui număr mai mare de 5 contracte de închiriere, inclusiv, aflate în derulare;
– contractele de închiriere au obiect diferit.
Pentru persoanele fizice care au domiciliul fiscal în România, contractele de închiriere se înregistrează la unitatea fiscală în a cărei rază teritorială contribuabilul îşi are domiciliul sau adresa unde locuieşte efectiv.
Persoanele fizice care realizează venituri din cedarea folosinţei bunurilor au obligaţia să declare, până la data de 30 ianuarie, inclusiv, a anului următor, venitul estimat din activităţi independente pe baza Declaraţiei privind veniturile estimate din activităţi independente, cod 14.13.01.13.
În cazul în care persoana fizică realizează venituri din cedarea folosinţei unor bunuri imobile aflate în raza teritorială a mai multor unităţi fiscale, acesta are obligaţia să îşi desemneze o sursă principală de venit la care va îndeplini obligaţiile fiscale.
Venitul net se stabileşte în sistem real, pe baza datelor din contabilitatea în partidă simplă, potrivit regulilor prevăzute pentru activităţi independente.
De asemenea, proiectul poate fi consultat şi la Cabinetul Purtătorului de Cuvânt, Relaţii Publice şi Mass-Media din cadrul ANAF, cu sediul în str. Apolodor, nr. 17, sector 5, Bucureşti.
Eventualele sugestii, propuneri sau opinii pot fi transmise în scris la Cabinetul Purtătorului de Cuvânt, Relaţii Publice şi Mass-Media – domnului Victor Ogneru, cu menţiunea “Conf. Legii nr. 52/2003”, la următoarele adrese:
– prin scrisori, la adresa poştală: Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, str. Apolodor, nr. 17, sector 5, Bucureşti, Cod poştal 050741, Cabinetul Purtătorului de Cuvânt, Relaţii Publice şi Mass-Media;
– electronic, la adresa de mail: relatiipublice.anaf@mfinante.gv.ro;
– prin fax, la numărul: 021-319.98.57.