|joi, noiembrie 21, 2024
  • Follow Us!

Mafia decapitată… pentru o zi 

 Cea mai amplă acţune de arestare după cazul Gorun

 

Mafia decapitată… pentru o zi

 

• „Il capo di tutti capii“ Piele a fost eliberat de judecători chiar dacă era acuzat de: şantaj, înşelăciune, spălare de bani, evaziune fiscală şi chiar infracţiuni informatice

• avocatul Octavian Fieroiu a reuşit să-i scoată din arest şi pe locotenenţii acestuia • Vâlcea a devenit o Sicilie, unde şefii au gulere albe şi pretind că sunt mieluşei

 

Cel mai amplu caz de arestare a unor reţele de cămătari din Vâlcea după cazul Gorun a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, la Vâlcea. Judecătorii au decis însă eliberarea din arest a şapte membri ai grupării organizate, care fuseseră reţinuţi vineri de procurorii DIICOT pe bază de ordonanţă, pentru un şir lung de infracţiuni, printre care şantaj, înşelăciune, spălare de bani, evaziune fiscală şi chiar infracţiuni informatice. Capii reţelei au fost reprezentanţi în instanţă de acelaşi avocat care l-a reprezentat atât pe Vasile Gorun, atunci când acesta a fost arestat, cât şi pe primarul Mircia Gutău şi pe vicele Nicolae Dicu, atunci când aceştia au fost reţinuţi pentru fapte de corupţie.

 

Acţiune de amploare

 

Pentru realizarea acţiunii au colaborat procurorii DIICOT din Vâlcea şi Argeş, precum şi poliţiştii de la Biroul de Combatere a Criminalităţii Organizate din cele două judeţe. Vineri, începând de dimineaţă şi până la ora 23.00, poliţiştii, ajutaţi şi de jandarmi au percheziţionat zeci de locuinţe din Râmnic şi din localităţile învecinate. Procurorii aveau informaţii conform cărora în perioada 2004- 2007 Dumitru Iordache, zis „Piele”, (38 de ani), din Râmnicu-Vâlcea şi Ion Jugănaru (36 de ani), din comuna Stoeneşti ar fi pus bazele organizării unor grupuri structurate, ai căror membri au acţionat în mod coordonat pentru comiterea mai multor infracţiuni grave pentru a obţine direct sau indirect beneficii materiale. Conform comunicatului DIICOT, „Piele era lider de necontestat al acestor grupuri, cel de-al doilea fiind locotenentul său. Cei doi au racolat peste 20 de membri. „În faza de debut a activităţii infracţionale, când s-au adoptat şi s-au pus în practică metode mult mai dure de obţinere a unor profituri substanţiale, grupul infracţional organizat avea ca scop infracţiunile de şantaj, înşelăciune, evaziune fiscală şi spălare de bani.” – a precizat subcomisarul Marcel Sărdaru, de la Poliţia Vâlcea. Din componenţa grupului făceau parte, Dumitru Dobrin (39 de ani), din Râmnicu Vâlcea, doi bărbaţi din Horezu, dar şi Cristian Lăzăroiu (39 de ani), din Băile Govora şi un bărbat de 42 de ani din Berbeşti.

 

Oameni de afaceri şantajaţi

 

Procurorii DIICOT au mai precizat faptul că Dumitru Dobrin şi Cristian Lăzăroiu identificau victime pretabile la şantaj, de regulă oameni de afaceri care conduceau societăţi comerciale profitabile, dar care într-un anumit moment aveau nevoie urgentă de bani. „Le acordau împrumuturi modice cu o dobândă exorbitantă, cuprinsă între 15 şi 25 % pe lună, apoi procedau în aşa fel încât victimele să se afle în imposibilitatea de a restitui împrumuturile şi dobânzile aferente, mai ales că în multe cazuri, cu rigurozitate, le percepeau dobândă la dobândă, chiar şi pentru o zi sau două de întârziere. De fapt, atunci când se apropia data scadenţei, inclusiv în ziua respectivă, membri grupării erau de negăsit, atât fizic cât şi telefonic, aşa încât victima era pusă în situaţia de a nu putea plăti la data scadenţei şi apoi obligată să plătească dobândă la dobândă. Când sursele financiare ale victimelor se epuizau, aceştia le constrângeau fizic şi moral, combinând şantajul cu inducerea în eroare, deposedându-le de apartamente, case, terenuri, autovehicule, utilaje, mărfuri, societăţi comerciale etc.” – se precizează în comunicatul DIICOT. Reţeaua care a intrat în vizorul procurorilor şi poliţiştilor din Vâlcea şi Argeş pare să mai aibă şi alte elemente comune cu actualul primar. Avocatul Octavian Fieroiu, care l-a reprezentat pe Mircia Gutău şi pe viceprimarul Nicolae Dicu în procesul „şpăgii de la primărie”, care a fost de altfel şi apărătorul lui Vasile Gorun îi reprezintă acum pe Dumitru Iordache şi pe Cristian Lăzărescu. El a reuşit performanţa de a-i scoate din arestul poliţiei în timp record, cu „sprijinul” judecătorului Adrian Gheorghiţă. „Instanţa a hotărât eliberarea imediată a celor reţinuţi în arestul poliţiei. Ei sunt eliberaţi pe măsură ce expiră cele 24 de ore de reţinere. Primul termen a fost stabilit pentru luni.” – a spus avocatul Fieroiu.

 

Procurorul Trancă, apropiatul lui Piele

 

Surse din interiorul Parchetului Vâlcea ne-au confirmat faptul că „Piele”, cămătarul Dumitru Iordache, avea relaţii şi cu noul prim-procuror Teodor Trancă, dar si cu persoane din conducerea administrativă a municipiului Râmnicu Vâlcea şi a judeţului. Nu trebuie omis nici faptul că inginerul Florin Toma, fost angajat al lui Constantin Popescu, patronul ROVIMET, martorul principal în procesul „mitei Dicu – Gutău“, lucrează în prezent la una dintre firmele lui Iordache. Nu mai trebuie să precizăm nici faptul că Toma şi-a schimbat brusc declaraţiile imediat după ce a fost contactat.

„…Prin urmare, cei reţinuti sunt liberi şi pot părăsi ţara oricând, pentru că doar un prost îşi poate închipui că ei vor veni de bunăvoie să fie încarceraţi. Încă o dată se vede treaba că la Vâlcea Justiţia se face aşa cum vrea Mafia şi nu cum o cere Legea, cea care ar trebui să fie una pentru noi toţi. Încă o dată se vede treaba că Poliţia şi DNA sunt îngenucheate de forţa cu care Mafia cumpără Justiţia şi influenţează actul de dreptate. Încă o dată sunt zădărnicite eforturile acelora care ştiu că Vâlcea stă pe un butoi cu pulbere şi că Mafia locală şi ramificaţiile ei politico-administrative ţin fitilul în mână…“ – cotidianul Curierul de Râmnic.

 

Confiscare de aur, maşini şi bani

 

Poliţiştii şi jandarmii organizaseră 19 descinderi domiciliare în tot judeţul şi la Piteşti, fiind găsiţi la domiciliu o parte dintre capii şi membrii grupării infracţionale. În timpul percheziţiilor la locuinţele suspecţilor şi la sediile firmelor acestora au fost identificate şi indisponibilizate bunuri, bani şi alte valori despre care există indicii că sunt rezultatul infracţiunilor comise de aceştia, precum şi documente. Au fost confiscate astfel 12 autoturisme de lux (Mercedes, BMW, Audi, etc), peste 2,5 kilograme de aur, 111 monede de aur, 25 de unităţi de calculator, 6 laptop-uri, 26 de telefoane mobile, 415 suporţi optici, 20 de ceasuri din aur, 139.135 euro, 4316 dolari, 6130 lire sterline şi 31682 de lei. În acţiunea de reţinere au fost angrenate peste 130 de cadre de poliţie din Direcţia Generală de Combatere a Criminalităţii Organizate, Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti, Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Vâlcea, efective din cadrul Poliţiei Vâlcea şi Argeş, şi efective ale Jandarmeriei Vâlcea. Reţinerea în arestul poliţiei pentru şapte dintre membri grupării s-a făcut pentru infracţiunile de constituire, aderare şi sprijinire a unui grup organizat, spălare de bani, furt calificat, fals în înscrisuri sub semnătură privată, infracţiuni informatice şi cu mijloace de plată electronice, fapte pedepsite cu închisoarea între 5 şi 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Infracţiuni informatice

Procurorii DIICOT au ajuns la această grupare în urma mai multor informaţii, venite în cursul anilor 2006-2007, privind comiterea unor infracţiuni informatice. Se pare că, pentru a-şi completa veniturile, membrii grupării din eşaloanele II şi III se ocupau şi de infracţiuni informatice. „Au apărut în ultimul an metode noi de spălare de bani, de fraudare a bugetului de stat, de obţinere a unor foloase din utilizarea sistemelor şi programelor informatice şi a instrumentelor de plată electronică falsificate, furt, în condiţiile în care au evoluat şi acţiunile de şantaj şi înşelăciune. La grupurile infracţionale organizate au aderat alţi membri, îndeplinind rolul de executanţi. Frauda informatică, înşelăciunea, falsificarea instrumentelor de plată electronică erau alte surse de venit, existând nenumărate indicii temeinice potrivit cărora, membrii grupării din eşaloanele II şi III comit fraude informatice, înşelăciuni şi accesează fără drept sisteme informatice sau falsifică instrumente de plată electronică.” – precizează surse DIICOT.

Leave a Response