Demisie cu substrat politic la Spitalul de Urgenţă
Partidul Conservator a mai pierdut un director
Demisie cu substrat politic la Spitalul de Urgenţă
Vizita ministrului liberal Eugen Nicolăescu a avut ca urmare demisia directorului adjunct al Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, doctorul Victor Grigorie. Medicul Grigorie este conservator, deocamdată. La baza demisiei din funcţia de director adjunct a doctorului Grigorie ar putea sta incompatibilitatea. Situaţia sa este similară cu cea a doctorului Dubinciuc (consilier judeţean al PD). Grigorie nu era lăsat de conducerea Spitalului să ocupe şi funcţia de adjunct şi pe cea de şef de secţie. Senatorul democrat Dorel Jurcan a declarat însă presei că este convins c medicul Grigorie ar mai fi rămas destul timp în funcţie dacă nu ar fi intervenit ministrul. „ Fără îndoială că dacă nu ar fi venit Nicolăescu, domnul Grigorie, nu şi-ar fi dat demisia!”. Liderul democraţilor din Vâlcea s-a ferit să compare situaţia lui Grigorie cu cea a directorilor aflaţi, la ora actuală, în proces cu ministrul liberal, după ce au fost demişi fără motive solide, în ciuda faptului ca printre oamenii politici vâlceni circulă deja zvonuri cum că ministrul l-ar fi silit pe doctorul Grigorie să renunţe la funcţia de conducere. Ministrul a anunţat demisia directorului vâlcean oarecum în treacăt şi fără să acorde prea multă atenţie acestui gest în cadrul conferinţei susţinute la sediul partidului liberal. (T.G.)