Lăzăroiu şi Dobrin, arestaţi de judecătorii de la Curtea de Apel Piteşti
Lăzăroiu şi Dobrin, arestaţi de judecătorii de la Curtea de Apel Piteşti
Instanţa de la Curtea de Apel Piteşti a dispus ieri şi arestarea celor doi bărbaţi din lumea interlopă vâlceană care fuseseră eliberaţi prin decizia şefului Secţiei Penale a Tribunalului Vâlcea, judecătorul Adrian Gheorghiţă. Instanţa de la Piteşti a admis ieri recursul DIICOT împotriva deciziei nr. 43/9 iulie 2007 a Tribunalului Vâlcea şi a casat în parte încheierea, înlăturând măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, aplicată inculpaţilor Dumitru Dobrin şi Consatntin Lăzăroiu. S-a dispus astfel arestarea preventivă a celor doi, pe 29 de zile, începând cu data punerii în executare a mandatului. În acelaşi timp, judecătorii au respins ca nefondate recursurile inculpaţilor Iordache, Jugănaru, Fiastru, Stancu şi Mateescu şi i-a obligat pe Iordache, zis “Piele”, Jugănaru, Fiastru, Stancu şi Mateescu la plata către stat a 200 de lei cheltuieli judiciare. Pronunţarea definitivă a fost făcută în şedinţă publică din 12 iulie.