|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Incendiu de proporţii în Parcul Naţional Cozia 

 Incendiu de proporţii în Parcul Naţional Cozia

Din cauza unor turişti inconştienţi, în Parcul Naţional Cozia a izbucnit un incendiu de proporţii, care a fost stins abia în după-amiaza de 25 iulie de zeci de pompieri şi lucrători silvici. Încă nu se ştie exact cum a luat foc pajiştea din apropierea releului Cozia, dar se presupune că tot turiştii au fost de vină. „Nu ştim exact ce s-a întâmplat, incendiul a fost sesizat de unul dintre rangerii din parc, cel care supraveghează permanent zona, dar se crede că tot un foc sau o ţigară aprinsă de vreun turist a fost cauza.” – spune Pavel Prundurel, administratorul Parcului Naţional Cozia. La faţa locului s-au deplasat toţi cei 8 rangeri din parcul naţional, 30 de lucrători silvici şi peste 20 de pompieri militari vâlceni. Iniţial aceştia au urcat pe picioare, deoarece drumul de la Berislăveşti până la cabana Cozia este foarte greu accesibil, dar ulterior au fost nevoiţi să facă eforturi pentru a duce pe munte două cisterne cu apă. „Iniţial au urcat pe picioare, dar după aceea au făcut rost de o maşină cu care au cărat apă pe Cozia.” – spune locotenentul Cătălin Popescu, de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea. La stingerea incendiului au participat şi localnici, dar şi reprezentanţi ai Releului de transmisiuni radio şi TV din zonă. „Stingerea incendiului a fost foarte dificilă, din cauza terenului accidentat. În prima noapte am lăsat mai mulţi oameni să supravegheze zona, deoarece exista pericolul să se propage în timpul nopţii.” – a mai precizat reprezentantul ISU Vâlcea. Cabana Cozia nu a fost afectată, arzând până la urmă vegetaţia uscată pe o suprafaţă de aproximativ 2000 de metri pătraţi dar, din cauza caniculei, este posibil să se aprindă în continuare rădăcinile arborilor aflate în crăpăturile formate din cauza secetei „A ars vegetaţia uscată, iar miercuri după-amiază incendiul era aproape stins. În prima noapte a fost un vânt puternic şi ne-am temut că focul ar fi putut să se extindă la coronamentul arborilor, dar până la urmă nu a fost aşa. Nu au ars specii protejate, ci doar specii comune. Eu tind să cred că turiştii sunt de vină, vreo ţigară sau vreo brichetă. În zona incendiului nu am găsit însă pe nimeni.” – mai spune administratorul Parcului Naţional Cozia. 

Leave a Response