|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Nicolae Pătru reclamă că nu şi-a primit salariul 

 Deşi nu a făcut trei ani decât circ

Nicolae Pătru reclamă că nu şi-a primit salariul

În conferinţă de presă suţinută ca de obicei pentru a face impresie peremistul Nicolae Pătru a atacat problema postului său la Consiliul Judeţean, post aflat într-un continuu balans. Astfel, alături de avocatul Victor Stănculescu, Pătru şi-a arătat supărarea faţă de juriştii instituţiei unde lucrează: „Domne, au lucrat în folosul liberalului Cristi Buican, nu al instituţiei. La Piteşti, la Curtea de Apel, s-a luat o decizie blitz, în proces nefiind citate părţile. Cam dubios comportamentul judecătoarei, de care se va ocupa Departamentul anticorupţie al partidului nostru”. Fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean a afirmat că n-a mai mult salariu de la Consiliul Judeţean de câteva luni, dar are cu ce trăi. Păi nu aveau cum să-i dea salariu decât în condiţii legale. Iar dacă este să judecăm după întreaga sa activitate şi aşa a încasat degeaba salariu timp de trei ani în care principala sa activitate a fost circul public, plecarea de la muncă la sediul partidului, folosirea intensivă a biroticii şi autoturismului de serviciu în interes personal şi băutul cafelei cu picioarele pe biroul cumpărat din bani publici. (T.G.)

Leave a Response