|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Ancheta privind cearta pe morminte de la Băbeni – la final 

 Ancheta privind cearta pe morminte de la Băbeni – la final

Ancheta declanşată de poliţiştii de la Băbeni în urma unei reclamaţii depusă împotriva unuia dintre localnici, Ion Tărăşilă, după ce acesta şi-a dezgropat părinţii, morţi de 25 – 30 de ani, pentru a le demonstra vecinilor cum erau aceştia îngropaţi este aproape de final. Ancheta se va finaliza însă în favoarea „curajosului” localnic Tărăşilă, care a făcut un gest nemaiîntâlnit printre localnicii din Băbeni.

Învoire de la Episcopie

După ce au audiat şi preotul de la Valea Mare, şi reprezentanţii Episcopiei, poliţiştii din Băbeni vor finaliza dosarul zilele acestea. „Am audist şi preotul, pe Ion Diţoiu, şi acesta a spus că omul avea voie să facă deshumarea, pentru că trecuseră şapte ani de la deces. S-a întocmit şi un proces-verbal cu această ocazie. Şi cei de la episcopie au spus acelaşi lucru, aşa că Ion Tărăşilă nu va fi trimis în judecată. Dosarul o să se claseze. Oricum, cearta asta, pe morminte mi se pare ceva ieşit din comun, nu ştiu de ce se ceartă atâta, când au şi alte locuri de veci. Acum cei din familia cealaltă, care l-au reclamat se tem am înţeles să nu fie şi ei reclamaţi, dar le-am spus să stea liniştiţi, nu cred să facă nea Tărăşilă aşa ceva” – spune Marian Burtilă, poliţistul care s-a ocupat de caz.

Conflict inedit în instanţă

Cearta pentru locurile de veci este una care i-a uimit până şi pe judecători. „Atunci când ne-am dus acolo, să depunem plângerea judecătorul de serviciu nici mîăcar nu a ştiut ce taxă să ne ia pentru reclamaţia pe care am depus-o, ne spunea să dăm şi noi cât vrem, că el nu mai văzuse până atunci o asemenea reclamaţie.” – spune Dumitru Brumaru, vecinul lui Ion Tărăşilă. Cei doi se ceartă de mai mulţi ani pe un loc de veci. Instanţa i-a dat până acum câştig de cauză lui Brumaru, ceea ce l-a şi determinat de fapt pe vecinul său să-şi dezgroape părinţii morţi. Astfel, prin Sentinţa Civilă numărul 4817 din iunie 2000, instanţa de la Judecătoria Râmnicu Vâlcea l-a obligat pe Ion Tărăşilă să îi respecte proprietatea lui Dumitru Brumaru asupra locului de veci, de o jumătate de metru, situat în incinta cimitirului de la Valea Mare, care este de altfel şi acum mărul discordiei între cele două familii. „Locul acela de veci ne aparţine nouă, de drept, acolo este înmormântată fetiţa mea. Locul este concesionat din 1974.” – spune soţia lui Dumitru Brumaru, Maria. Prin respectiva hotărâre judecătorească, Tărăşilă a fost obligat să-şi retragă grilajul de fier, pentru a respecta lăţimea de un metru a mormântului lui Brumaru. Pentru ca scandalul să fie complet, ambele părţi au cerut până acum să intervină atât preotul paroh, cât şi reprezentanţii Episcopiei. „În data de 3 mai 2000 s-a încheiat de către Protoeria Râmnicu Vâlcea un proces-verbal prin care părţile în litigiu şi reprezentanţii parohiei identificau în teren locurile de veci ale familiilor Brumaru şi Tărăşilă, în prezenţa părţilor căzându-se de acord şi consemnându-se în scris că pârâţii au ocupat 0,50 metzri din terenul reclamantului, aceştia acceptând să-şi retragă bordura mormântului cu 50 de centimetri în interior. Litigiul nu s-a încheiat însă, deoarece, după încheierea procesului-verbal, pârâţii nu s-au conformat actului semnat.” – se mai menţionează în sentinţa dată de Judecătorie. Pe de altă parte, din declaraţiile martorilor a reieşit să familia Tărăşilă nu ar fi ocupat din locul de veci al familiei Brumaru, ci numai din spaţiul dintre morminte, care nu mai există. Martorii celeilalte părţi şi reprezentanţi ai Episcopiei, care au asistat la deshumarea fetiţei moarte au spus însă că osemintele acesteia au fost găsite în interiorul grilajului construit de Ion Tărăşilă. Drept urmare, instanţa i-a dat câştig de cauză familiei Brumaru. În toiul certei, care durează deja de câţiva ani, încăpăţânarea caragielească a ambelor părţi, care nu vor cu nici un chip să se împace a dus la deshumarea a trei cadavre. Pe de o parte este vorba despre fiica lui Dumitru Brumaru, care murise în 1994, iar pe de altă parte, Ion Tărăşilă a luat şi el exemplu de la vecini, dezgropându-şi şi el ambii părinţi, morţi de 20-30 de ani, pentru a „demonstra adevărul”. Adevărul nu se ştie dacă a ieşit la iveală, dar cert este că cele două familii au ajuns de buhul … localităţii, certându-se chiar şi la biserică. Pe de o parte, Ion Tărăşilă este supărat pentru că instzanţa i-a reţinut din pensie pentru a acoperi cheltuielile de judecată, şi mai este supărat, evident, şi de soluţia care ai-a fost defavorabilă, iar pe de altă parte Dumitru Brumaru şi soţia sa vor cu tot dinadinsul să-l vadă condamnat. „Nu ştiu, vrem să vină la faţa locului reprezentanţii Episcopiei, să facă dreptate, el nu avea voie să îşi dezgroape părinţii.” – spun cei doi soţi. Până una-alta, Tărăşilă a rămas cu un loc de veci. Şi, pentru ca scandalul să fie complet, ambii protagonişti se acuză reciproc că… ar fi ascuns osemnite sau obiecte de îmbrăcăminte ale decedaţilor în alt loc, pentru a-şi însuţi un amărât de loc de veci. „Au ascuns nişte botoşei ai fetiţei moarte, care au fost găsiţi în mormânt” – spune pe de o parte Tărăşilă, pe când Brumaru afirmă, în reclamaţiile către poliţie şi Episcopie că Tăsăşilă a încercat „să ascundă osemintele tatălui său, pentru a-i induce în eroare pe cei prezenţila deshumare, şi pentru a demonstra că deţine două locuri de veci  în loc de unul”.

Anda VLAD

Leave a Response