|duminică, noiembrie 24, 2024
  • Follow Us!

Ne-au bătut şi ne-au detronat 

FC Oltchim, învinsă de o pretendentă la primul loc

 

Ne-au bătut şi ne-au detronat

 

Încă din startul actualului campionat, ALRO Slatina şi-a anunţat intenţia de a promova în Liga a II-a. Acesta poate fi şi unul din motivele pentru care gruparea vâlceană FC Oltchim a avut un meci greu în oraşul oltenilor. După o primă repriză „albă” din punct de vedere al scorului, soarta meciului s-a decis în prima parte a mitanului secund. Mai întâi Didu a deschis scorul pentru slătineni, în minutul 46 (la două minute de la reluare), pentru ca Antal să puncteze şi el peste cinci minute şi să închidă astfel tabela: 2-0 pentru ALRO. Cu trei puncte acumulate în două meciuri, o victorie şi o înfrângere, gruparea lui Marian Deaconescu a coborât acum pe locul şase, fotoliul de lider al seriei C4 fiind preluat acum chiar de învingătoarea „chimiştilor”, ALRO Slatina, de altfel singura grupare a seriei care a acumulat punctaj maxim. Etapa viitoare FC Oltchim întâlneşte pe teren propriu o echipă care n-a început deloc bine acest campionat, Armata Craiova. Trupa din Bănie este, alături de mai vechea noastră cunoştinţă, Turris Tn. Măgurele, singurele grupări din C4 care nu au acumulat nici un punct în două runde.

Leave a Response