|duminică, noiembrie 24, 2024
  • Follow Us!

Şpârle şi Şopârle 

Şpârle şi Şopârle

• Un afacerist şmecher cu „bisnisuri” în oraşul Băbeni a tras o mică-mare ţeapă în valoare de 500 milioane lei (vechi) unei firme de construcţii din Râmnicu Vâlcea. Datoria datează din luna decembrie a anului trecut. Patronul constructor a aşteptat de i s-au lungit urechile, dar banii tot nu i-a văzut de la posesorul de Audi Q7. În mod inevitabil, va urma o rezolvare a cazului în faţa instanţei.

• Firma care a pus cele mai multe termopane la şcolile din judeţ se numeşte BOCRIS SRL şi aparţine junelui liberal Bogdan Pistol, care s-a dedulcit în felul acesta la banul public. Pistolică se plânge acum peste tot că nu mai poate face faţă la lucrări.

• Săptămâna trecută, la sediul Consiliului Judeţean a avut loc o întâlnirea de grad 0. Preşedintele Dumitru Buşe s-a întâlnit cu directorul general al Oltchim, Constantin Roibu. Cei doi „grei“ ai judeţului au avut o discuţie referitoare la viitorul CET Govora, societate aflată sub umbrela Consiliului Judeţean. Cu acest prilej, preşedintele CJ şi-a reiterat sprijinul pentru toate iniţiativele directorului general al OLTCHIM, care vizează dezvoltarea economică a judeţului.

•  Un om de afaceri se pregăteşte de o importantă recuperare a unor fonduri. În judeţ a sosit şi un redutabil pugilist ucrainean, Viaceslav. Prietenul lui ştie foarte bine valoarea unei partide de biliard . Nu-i aşa?

• Şefului de la Garda de Mediu, Tiberiu Berbece, îi plac jocurile de noroc, pe care le practică frecvent în cazinourile din oraş. Nu ne pasă ce face în timpul liber comisarul şef, problema este că le practică în timpul serviciului. Cel puţin aşa spun gurile rele.

• Crinu Popescu, denunţătorul, se laudă prin oraş că-i are la mână pe mai mulţi şefi de instituţii din municipiu. Afaceristul cu nume de floare spune că are mai multe înregistrări compromiţătoare cu respectivii directori, care, iată, acum îi „mănâncă“ din palmă. 

Leave a Response