|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Vâlceanul Mihai Deaconescu va juca la Ferensvaros Budapesta 

Vâlceanul Mihai Deaconescu va juca la Ferensvaros Budapesta

Marian Deaconescu a fost un jucător emblematic al fotbalului vâlcean. Multă vreme component al divizionarei A de legendă Chimia, Deaconescu a marcat din postura de atacant, multe goluri pentru gruparea din Zăvoi, adesea contribuind decisiv la victoria echipei sale contra unor grupări de top, la vremea respectivă, din România.  Acum, fiul său pare a-i călca pe urme. Talentat, şi extrem de incisiv în joc, tânărul Mihai Deaconescu a atras atenţia celor de la Liberty Salonta, grupare alături de care a promovat în urmă cu un sezon în prima divizie, loc pe care l-au preluat apoi cei de la UTA. Acum, Deaconescu junior a mai făcut un pas important în cariera sa de fotbalist. A fost transferat la gruparea de ligă secundă din Ungaria, Ferensvaros Budapesta. „Sper să facă treabă acolo pentru că eu îl cunosc, are voinţă, are determinare, e ambiţios. Sper să-i iasă jocul pentru că în ciuda a ceea ce se tot spune, campionatul ungar, chiar şi la nivelul eşalonului secund, e unul puternic. Eu mă bucur pentru el şi cred că va reuşi”, spune actualul tehnician al grupării vâlcene FC Oltchim, Marian Deaconescu. De notat că Mihai Deaconescu a fost aproape de a semna pentru CS Municipal. A existat o înţelegere între el şi club, însă ulterior nu s-au mai înţeles cei din Zăvoi cu oamenii de la Salonta, aşa că atacantul vâlcean a rămas acolo până în momentul în care a semnat cu Ferensvaros.

Leave a Response