Fără adversare de valoare în ţară
Handbal feminin / Liga Naţională
Fără adversare de valoare în ţară
Oltchim – CSM Cetate Devatrans Deva 39-17 (21-11)
Două înfrângeri şi o victorie contra nou-promovatei CSM Sf. Gheorghe, acesta era bilanţul jocurilor formaţiei preşedintelui Marian Munteanu, CSM Cetate Devatrans, în cele patru runde scurse până la ora jocului cu Oltchim, în condiţiile în care ardelencele au stat în prima etapă. La Vâlcea, sigur, devencele nu aveau decât ca obiectiv să piardă onorant. Cum, însă, socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, în teren a fost un nou „măcel” marca Oltchim, scorul final, 39-17, fiind elocvent în sprijinul acestei afirmaţii. Cu această reuşită, „galacticele” mai bifează o victorie şi au cinci din cinci, punctaj maxim şi păstrează prima poziţie a clasamentului. Marţi, 18 septembrie, vâlcencele joacă un nou meci de campionat, la Galaţi, cu trupa profesorului Cornel Bădulescu, Oţelul.
Start lansat
„Chimistele” au trecut la conducerea jocului din Polivalentă încă din primul minut, astfel că acestea conduceau din start cu 2-0. Devencele egalează apoi la 2, în minutul 4. Se face apoi 3-2, urmează egalarea oaspetelor şi de aici se rupe „filmul” pentru ardelence. Vâlcencele se desprind uşor-uşor, astfel că, în minutul 20, trupa lui Tadici conducea cu 12-6, apoi 15-7, iar cu şase minute înainte de pauză, Vâlcea avea un avans de 10 goluri: 17-7. Până la pauză, ambele echipe mai punctează de câte patru ori, astfel că se intră la vestiare cu acelaşi avans de 10 goluri pentru „galactice”, 21-11.
Nimic nou în partea secundă
Partea secundă începe în aceeaşi notă. Fetele noastre se instalează la conducerea jocului şi se distanţează pe tabela de marcaj. În minutul 38 era 27-13, apoi se face 29-13, 30-15 şi 34-16. cu două minute înainte de final Vâlcea conducea cu 37-17. „Chimistele” nu sunt mulţumite de rezultat, aşa că mai punctează de două ori şi fluierul de final al arbitrilor consfinţeşte o victorie categorică a gazdelor: 39-17.
Diferenţă de valoare
După ce în prima rundă devencele au stat, în cea de-a doua acestea au întâlnit Rulmentul Braşov, vicecampioana en-titre. Atunci, trupa lui Marian Munteanu a avut o primă repriză de excepţie, reuşind să conducă chiar pe tabela de marcaj, şi doar lipsa de experienţă a multor componente ale echipei a făcut ca Braşovul să câştige. Acum, însă, la Vâlcea, devencele au fost învinse categoric la o diferenţă de 22 de goluri. De notat că, în meciul de la Rm. Vâlcea, gruparea din Deva nu a condus niciodată pe tabela de marcaj.
Pentru Munteanu a „plătit” echipa
Preşedintele clubului din Deva, Marian Munteanu, a fost neliniştit pe toată durata partidei. El s-a aşezat pe scaun doar cu două minute înainte de final, când şi-a dat seama că a mai protesta la scorul înscris atunci pe tabela de marcaj devine ceva penibil. Munteanu a protestat în dese rânduri la deciziile arbitrilor, astfel că în prima repriză a primit avertisment (cartonaş galben). Şi în repriza secundă Munteanu a continuat protestele la adresa arbitrajului, iar apoi cei doi i-au arătat două minute de eliminare, pedeapsă pe care a suportat-o echipa. A ieşit atunci de pe teren, pentru două minute, Elena Pană.
Goluri multe, marcatoare multe
În topul marcatoarelor pentru Oltchim în acest meci, nu mai puţin de patru jucătoare au câte 5 reuşite. E vorba de Ramona Maier, Ionela Gâlcă, Clara Vădineanu şi Vali Ardean. Au mai înscris Adriana ├×ăcălie, Ada Nechita şi Narcisa Lecuşanu – câte 4, Valeria Beşe – 3, Raluca Ivan – 2, Steluţa Luca şi Adina Meiroşu – fiecare câte un gol. La Oltchim au mai jucat Oana Manea şi portarii Luminiţa Dinu (foto) şi Tereza Pâslaru. La oaspete, principala marcatoare a fost Melinda Toth, cu 8 reuşite. Au mai punctat Elena Pană – 4, Carmen Cartaş – 3 şi Adina Mitrea – 2 goluri. Meciul a fost condus de arbitrii bucureşteni Gigi Spătaru şi Liviu Candidatu.
Ionel GEREA