|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Băieţel de trei ani accidentat mortal la Ioneşti 

 Băieţel de trei ani accidentat mortal la Ioneşti

• Şoferul şi prietena acestuia au fost bătuţi bestial de rudele copilului, care nu l-au supravegheat

Un tânăr de 23 de ani, ce conducea o Dacia Logan, a trecut duminică prin adevărate clipe de coşmar. După ce un băieţel de trei ani, din Ioneşti, i-a sărit în faţă, fiind scăpat de sub supravegherea mamei, fiind rănit grav, tânărul dar şi prietena acestuia aflată în maşină au fost bătuţi bestial de aparţinătorii micuţului. Şoferul a luat copilul şi împreună cu câţiva aparţinători au plecat spre Spitalul Judeţean Vâlcea. Lovit de aparţinătorii din autoturism, şoferul Daciei nu a mai putut păstra controlul volanului şi s-a răsturnat de trei ori într-un lan de porumb. Băieţelul pe care-l accidentase, a murit în cel de-al doilea accident, iar o soră de-a acestuia a fost accidentată.

Alexandru David, un tânăr de 23 de ani, din Râmnicu Vâlcea, se întorcea duminică la volanul unei Dacii Logan de culoare albastră. Veneau de la un local unde cumpăraseră mici şi, fiind sfârşit de săptămână, urmau să iese la un picnic. Alexandru este proaspăt licenţiat, fiind absolvent al Facultăţii de Kineto-Terapie, din Piteşti, meserie pe care nu a apucat să o practice. Era ora 14,06, când în plin centrul comunei, vis-a-vis de un local, Nadia Dumitru, de fel din Tecuci-Galaţi, o femeie care abia coborâse din tren, venind de la târgul din Lădeşti, unde vânduse haine şi încălţăminte cumpărate de la un supermarket din Bucureşti, l-a scăpat din mână pe fiul cel mic, acesta zbughind-o ca din puşcă direct în carosabil. „A trecut prin spatele unui camion, iar bietul şofer de pe Logan, nu a mai putut să-l evite şi l-a lovit. ăştia stau aici cu chirie şi fac foarte multă mizerie”, spun despre familia Dumitru, oamenii care s-au adunat ciorchine în jurul nostru, în timp ce ne-am dus la Ioneşti, să vedem locul unde s-a întâmplat accidentul.

Loganul s-a dat peste cap de patru ori, iar micuţul a zburat prin geam

După accident, lucrurile aveau să se precipite, iar părerile aparţinătorilor micuţului sunt diferite de cele ale vecinilor din sat, care au asistat la scene de groază. Ion Ciucă, verişorul mamei copilului rănit în accident declară: „Eu împreună cu sora mea dar şi cu verişoara mea (mama copilului accidentat, n.r.), cu băieţelul rănit, Marius Dumitru şi cu sora acestuia, Alexandra Stoica,  de şase ani, am plecat la Spital, lăsând foştii ocupanţi ai maşini aici, la locul accidentului. Ne-am urcat în Dacia Logan, la volan fiind şoferul care ne-a accidentat ruda. Eu m-am aşezat pe scaunul din dreapta şi nu l-am lovit pe şofer. I-am zis să meargă mai încet că ne omoară. El se uita în jos numai la picioare şi i-am zis să privească în faţă. După nici doi kilometri el a atins bordura asfaltului şi apoi, s-a răsturnat în porumbi. Eu am ieşit primul din maşină, iar şoferul a fugit la o femeie din zonă. Noi întrebam unde este, iar el… nimic. Marius Dumitru, a murit, acesta zburând din braţele mamei lui, prin unul din geamul lateral al autoturismului, fiind găsit de mine în porumbi, după ce maşina se dăduse de patru ori peste cap”, spune Ion Ciucă.

Şoferul şi prietena lui maltrataţi de aparţinători

În timp ce discutam, câţiva localnici, s-au strâns în jurul nostru şi revoltaţi de cele auzite, ne-a spus, cerându-le să nu le dezvăluim numele că altminteri, etnicii rromi le pun foc la case. Ne-am retras, pentru că spiritele se aprinseseră în plină stradă, şi iată ce am aflat de la o tânără care a văzut toată întâmplarea: „După ce micuţul a fost lovit, iar tânărul de la volan s-a dat jos din maşină, rudele copilului s-au pus cu bătaia pe şofer. I-au cărat pumni, i-au dat în spate, l-au lovit în faţă, au mers cu el numai în lovituri distanţă de 30 de metri, către casa micuţului. Pe prietena şoferului au scos-o din maşină după ce au deschis portiera şi au luat-o de păr, târând-o pe acostament. Au fost scene de groază pentru bietul băiat de la volan”. Aceleaşi mărturii fac şi alte persoane aflate în faţa barului din apropiere. „S-au comportat ca la uşa cortului. Îl loveau peste cap, la faţă, cu pumnii, cu picioarele. Printre cei care-l loveau era un frate de-al lui Ion Ciucă, pe nume Vasile. Au fost momente de coşmar pentru bietul şofer”, spun alţi oameni care din aceleaşi considerente nu vor să le dezvăluim identitatea.

Şoferul a primit 12-14 zile îngrijiri medicale

O altă femeie, Domnica C., la care s-a refugiat Alexandru după cel de-al doilea accident, ne-a povestit: „Când bietul copil, şoferul de pe Logan, a venit la mine, era în stare de şoc. Era alb la faţă ca şofranul, cum e cămaşa asta a dumitale! O femeie îi căra la palme peste cap. Au vrut să intre cu forţa în curte, să-l bată, dar eu am sărit cu sapa şi le-am spus că în curtea mea nu intră picior de străin. Un bărbat s-a urcat cu picioarele pe maşină şi sărea pe ea cât putea, În scurtă vreme aici s-au strâns vreo 40 de maşini, de-ale etnicilor rromi şi eu femeie singură, încercam să le ţin piept. Când a venit poliţia, poliţiştii l-au închis pe băiatul care a făcut accidentul, în maşină de frica rromilor. Ziceau că-l omoară, iar bietului şofer îi şiroia sângele pe gât, pentru că-l gherăniseră şi era desculţ”. Tatăl lui Alexandru, Andrei David ne-a spus: „În urma leziunilor primite fiul meu a primit certificat medico-legal având nevoie de 12-14 zile îngrijiri medicale, iar prietena lui, Alexandra, a primit opt zile de îngrijiri. Când era la volan, unul dintre aparţinători îl trăgea de mâini, altul îl lua de gât şi ţipau la el să meargă mai tare, că dacă moare copilul rănit îl omoară şi ei pe el”. În timpul celui de-al doilea accident a mai fost rănită Alexandra Stoica, sora băieţelului care a decedat, aceasta suferit un traumatism abdominal, fetiţa fiind acum în afara oricărui pericol.

Dorel ├×ÎRCOMNICU

Leave a Response