|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Oltchim înfruntă cele mai bune echipe la „Trofeul Campioanelor” 

Cea mai importantă competiţie handbalistică feminină se dispută la finele săptămânii

Oltchim înfruntă cele mai bune echipe la „Trofeul Campioanelor”

Timp de două zile, 22-23 septembrie, sâmbătă şi duminică, oraşul Rm. Vâlcea va deveni capitala handbalului feminin european. În Sala Traian, urmează a se desfăşura competiţia europeană de mare anvergură denumită mai nou „Trofeul Campioanelor”, fosta Supercupă a Europei. Participă cele trei grupări care au câştigat anul trecut Liga Campionilor (Slagelse – Danemarca), Cupa EHF (Zvezda Zvenigorod – Rusia), Cupa Cupelor (Oltchim Rm. Vâlcea – România) şi finalista de anul trecut a Ligii Campionilor, Lada Togliatti (Rusia).

Un eveniment sportiv de marcă

„Este cel mai mare eveniment handbalistic organizat în România în ultimii ani. Au mai fost meciuri cu echipe puternice de club din Europa, partide ale naţionalei, dar acesta este unic. Prin simplul fapt că se adună la un loc cele mai bune patru echipe din Europa în acest moment, câştigătoare ale cupelor europene în ediţia 2006-2007. Fiind vorba de o competiţie puternică, federaţia europeană nu a invitat şi câştigătoarea Challange Cup, competiţie considerată de mâna a doua sau a treia, asta şi pentru că la ea nu participă reprezentantele primelor şapte ţări în clasamentul pe naţiuni. Iată încă un motiv de mândrie pentru faptul că EHF a încredinţat spre organizare Clubului Oltchim o competiţie de o asemenea anvergură“, spune preşedintele grupării „chimiste”, inginerul Ioan Gavrilescu. Acesta aminteşte un lucru pe care mulţi l-au uitat. La întrecerea aceasta, denumită până anul trecut „Supercupa Europei”, a mai participat echipa vâlceană în 1984, pe când se numea Chimistul. Atunci, vâlcencele câştigaseră Cupa EHF. Mai mult, gruparea vâlceană a câştigat în 1984 şi Supercupa Europei.

Oltchim vizează trofeul

Pentru Oltchim, prezenţa la startul unei asemenea competiţii reprezintă încă un prilej de a cunoaşte gloria pe plan internaţional. Deşi la uşă bate turneul de calificare în Liga Campionilor, care va avea loc peste numai o săptămână, iar declaraţiile oficialilor clubului sunt cât se poate de clare – „calificarea în grupele Ligii Campionilor este foarte importantă” – echipa lui Tadici şi Popa vizează totuşi o comportare de excepţie şi la „Trofeul Campionilor”, de ce nu chiar clasarea pe primul loc. Debutul pe plan internaţional găseşte însă echipa vâlceană cu două handbaliste indisponibile: Roxana Gatzel-Han şi Roxana Gheorghe-Cherăscu. Altfel, Tadici le va avea la dispoziţie pe Steluţa Luca şi Valentina Ardean, refăcute miraculos după accidentările suferite în această vară. Înaintea startului, tehnicianul Oltchim-ului are încredere că echipa pe care-o pregăteşte va face o figură frumoasă la „Trofeul Campionilor”.

25 lei – biletul de intrare pe zi

Pentru a vedea pe viu meciurile de la „Trofeul Campionilor”, vâlcenii vor trebui să plătească 25 de lei pe zi sau 50 de lei pentru ambele zile. „Deşi pare un preţ piperat, nu e deloc aşa. Să nu uităm că acesta este cel mai puternic turneu de echipe de club de pe continent. Apoi, toate cheltuielile legate de organizare, chiar şi transportul echipelor revin în sarcina clubului nostru”, mai spune Gavrilescu. Acesta aminteşte că vor fi bilete puţine la vânzare deoarece Clubul Oltchim a vândut pentru acest sezon un număr de 700 de abonamente. Biletele care vor fi puse totuşi în vânzare de Clubul Oltchim se vor putea procura începând de  joi, 20 septembrie, la casele de bilete ale Sălii Sporturilor „Traian”.

Se joacă pe o suprafaţă nouă

Special pentru „Trofeul Campionilor”, Oltchim Rm. Vâlcea va primi din partea EHF o suprafaţă de joc nouă, care va fi montată până la startul competiţiei. Această suprafaţă, ce respectă doar liniile de demarcaţie din handbal, a ajuns la Vâlcea în cursul zilei de luni, 17 septembrie, şi va fi montată cu ajutorul unor specialişti francezi. Conform programului pus la dispoziţie de organizatori, Sala „Traian” va fi destinată în exclusivitate handbalului de vineri, 21 septembrie, atunci când sunt programate antrenamentele celor patru echipe.

Şeful arbitrilor europeni revine la Vâlcea

De la o competiţie de o asemenea anvergură nu putea lipsi şeful arbitrilor din cadrul EHF, ungurul Sandor Andorka, acesta urmând a fi însoţit la Rm. Vâlcea de o altă reprezentantă de seamă a Federaţiei Europene de Handbal, islandeza Helga Magnusdottir. Aşa cum se ştie, Magnusdottir a fost delegată din partea EHF la returul finalei Cupei Cupelor, atunci când au apărut acele probleme deosebite cu instalaţiile de iluminat şi de aer condiţionat din Sala Traian. De altfel, şi ungurul Andorka a mai văzut echipa vâlceană la lucru în sezonul trecut, când aceasta a jucat  şi a câştigat Cupa Cupelor.

Programul competiţiei:

Sâmbătă, 22 septembrie 2007:
Ora 16.30            Semifinala 1: Slagelse – Zvezda Zvenigorod
                        Arbitri : Repensek / Pozeznik (Slovacia)
            Delegaţi EHF: Magnusdottir (Islanda) / Andorka (Ungaria)
Ora 19.00:            Semifinala 2: Oltchim – Lada Togliatti
                        Arbitri: Stolarovs / Licis (Letonia)                         
            Delegaţi EHF: Magnusdottir (Islanda) / Andorka (Ungaria)
Duminică, 23 septembrie 2007:
Ora 16.30:            Finala mică            Învinsele din semifinale
Arbitri: Repensek / Pozeznik (Slovacia); Delegaţi EHF: Magnusdottir (Islanda) / Andorka (Ungaria)
Ora 19.00:            Finala mare            Învingătoarele din semifinale
Arbitri: Stolarovs / Licis (Letonia); Delegaţi EHF: Magnusdottir (Islanda) / Andorka (Ungaria)

Leave a Response