|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Reabilitarea parcului Buila Vânturariţa, la final 

Reabilitarea parcului Buila Vânturariţa, la final

 

Zilele trecute s-a finalizat acţiunea de remarcare a traseelor turistice din Parcul Naţional Buila Vânturariţa, acţiune demarată în luna octombrie 2006 de Asociaţia Kogayon. A fost revizuită astfel reţeaua de trasee turistice din parc sau cele care tranziteazîă parcul, remarcându-se toate traseele turistice. Acestea au puncte de plecare în localităţile din sud (Bistriţa, Pietreni, Bărbăteşti, Cheia, Olăneşti) până la creasta principală a munţilor Căpăţânii. Remarcarea traseelor a fost realizată în cadrul unui proiect realizat de Asociaţia Kogayon, împreună cu Administraţia Fondului de Mediu, cofinanţat de RNP Romsilva. Unul dintre obiectivele proiectului aq fost şi infrastructura turistică din parc. Astfel, la intrrările şi ieşirile din parc s-au amplasat în perioada octombrie 2006 – septembrie 2007 58 de stâlpi cu 152 de săgeţi indicatoare, au fost reparate 3 refugii turistice, s-au amenajat şapte spaţii de campare. Toate cele şase intrări din parc au fost amenajate cu panouri informative, containere de gunoi, în plus s-a realizat şi harta turistică a parcului. Documentaţia pentru cele 19 trasee turistice va fi pusă la dispoziţia Salvamont Vâlcea pentru omologare.

Leave a Response